Ultimele stiri

Senatorii din Comisia Juridică a Senatului îi scapă de cătuşe pe cei cercetaţi pentru corupţie

Senat

Senatorii jurişti au avizat favorabil două amendamente depuse de pesedistul Şerban Nicolae la Codul de Procedură Penală care-i scapă de încătuşare pe cei cercetaţi pentru fapte de corupţie,cu excepţia cazului în care aceştia încearcă să se sustragă urmăririi penale. În plus, un al doilea amendament adoptat le dă posibilitatea celor aflaţi în arest la domiciliu să aleagă locuinţa în care vor fi plasaţi

Un inculpat nu va putea fi încătuşat în nicio împrejurare, cu excepţia celor care au comis acte de violenţă sau s-au sustras urmăririi penale. Asta a decis Comisia Juridică a Senatului, care a avizat o propunere a pesedistului Şerban Nicolae de modificare a Codului de Procedură Penală.
Concret, potrivit amendamentului aprobat de senatorii jurişti, ”persoanele faţă de care s-a dispus una din măsurile preventive prevăzute la alin (4) lit a) şi d), nu sunt încătuşate în nicio împrejurare, cu excepţia celor cercetate pentru infracţiuni comisie prin acte de violenţă, a celor care s-au sustras urmăririi penale ori a celor care s-au opus măsurii dispuse”.
Singura modalitate prin care persoanele acuzate de corupţie ar putea ajunge în cătuşe este varianta în care aceştia încearcă să se sustragă urmăririi penale sau măsurii preventive dispuse.
Top of Form
Bottom of Form
Senatorul PSD Şerban Nicolae a repetat, în numeroase rânduri, încătuşarea trebuie luată doar ca o excepţie pentru că este ”o formă de umilire”. Astfel, spune el, trebuie luată ”doar atunci ”când protejarea interesului public o impune”.
”Singurele fapte care reclamă prezumtiv încătuşare sunt cele cu acte de violenţă. Fapta de corupţie nu se face prin violenţă. În general, nimeni nu ia şi nu dă mită cu forţa, nimeni nu trafichează inluenţa prin lovituri şi alte acte de violenţă, traficul de influenţă şi celelalte acte de corupţie nu sunt acte de violenţă”, a declarat Şerban Nicolae.
Un alt amendament aprobat de senatorii jurişti oferă posibilitatea ca un inculpat, pe numele căruia s-a dispus arestul la domiciliu, să aleagă locuinţa în care fi plasat, dacă dovedeşte că este o locuinţă cu caracter permanent.
”În cazul în care inculpatul locuieşte, cu caracter permanent, într-o altă locuinţă decât cea menţionată ca domiciliu în actul de identitate, la cererea inculpatului, instanţa poate dispune ca arestul la domiciliu să se execute în respectiva locuinţa”, se arată în amendamentul adoptat.
Iniţiativa legislativă va merge în plenul Senatului, care este prima Camera sesizată, forul decizional fiind, în acest caz, Camera Deputaţilor.
Proiectul iniţiat de senatorul PSD Şerban Nicolae prevedea, în forma iniţială, mai multe modificări considerabile la Codul de procedură penală. Prin propunerile pesedistului, dacă acestea ar fi fost adoptate, s-ar fi împărţit arestul preventiv în arest la domiciliu şi arest sever. Iar pentru ca un inculpat să ajungă în arest sever, procedura ar fi fost mult îngreunată şi nu s-ar mai fi aplicat persoanelor suspecte de fapte de corupţie decât dacă ar avea antecedente penale. Restul amendamentelor depuse de Şerban Nicolae au fost însă respinse de comisia juridică.
Trebuie precizat şi faptul că, în dezbaterea comisiei juridice a Senatului, se află şi un proiect de lege al Guvernului care propune modificarea Codului penal şi a celui de Procedură Penală, la care senatorul jurist UDMR Pataki Csaba a venit cu un amendament care face referire tot la regimul încătuşarii.
Potrivit propunerii formulate de udemerist, încătuşarea doar în spaţiul public ar trebui interzisă. Acest amendament a fost amânat de comisia juridică până marţea viitoare, 5 mai.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*