Ultimele stiri

Simona Halep, învinsă de Serena Williams, scor 6-2, 4-6, 7-5, în semifinale, la Miami

Jucătoarea de tenis Simona Halep, locul 3 WTA, a ratat calificarea în finala turneului de categorie Premier Mandatory Miami Open, după ce a fost învinsă, vineri, cu scorul de 6-2, 4-6, 7-5, de numărul 1 mondial, americanca Simona Halep îşi consolidează locul 3 WTA după acest turneu. Ea se va apropia de la 1.089 de puncte la 319 puncte de rusoiaca Maria Şarapova, clasată pe locul 2 şi eliminată în manşa secundă a competiţiei din Florida.

Luna trecută, ocupantele locurilor 1 şi 3 WTA ar fi trebuit să joace una împotriva celeilalte şi în semifinalele turneului de la Indian Wells, dar Williams s-a retras înaintea partidei, din cauza unei accidentări la genunchi.
Halep şi Williams s-au întâlnit ultima dată, în octombrie 2014, în finala Turneului Campioanelor, românca fiind învinsă, cu scorul de 6-3, 6-0. Cele două jucătoare s-au mai întâlnit şi în Grupa Roşie a competiţiei, când Halep a câştigat cu 6-0, 6-2.
Anterior, ele au mai jucat de trei ori şi de fiecare dată s-a impus Williams. Prima dată au evoluat una împotriva celeilalte în 2011, în turul doi al turneului de la Wimbledon, când Serena Williams a câştigat în trei seturi, scor 3-6, 6-2, 6-1. Următoarele două partide au avut loc în 2013 şi s-au încheiat cu scorul de 6-3, 6-0, în semifinalele turneului de la Roma, şi cu scorul de 6-0, 6-4, în sferturile de finală ale turneului de la Cincinnati.
În cealaltă semifinală a turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami, Carla Suarez Navarro (Spania), locul 12 WTA şi cap de serie numărul 12, a învins-o, joi, cu scorul de 6-3, 6-3, pe Andrea Petkovic (Germania), locul 10 WTA şi cap de serie numărul 9.
Finala dintre Serena Williams şi Carla Suarez Navarro va avea loc sâmbătă.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*