Ultimele stiri

Societatea Timișoara, indignată că deputații nu au fost de acord cu începerea urmăririi penale a lui Laszlo Borbely

Societatea Timisoara

Societatea Timișoara își exprimă mâhnirea și indignarea față de poziția adoptată de Camera Deputaților, care, cu majoritate de voturi, a decis respingerea cererii DNA de începere a urmăririi penale pentru deputatul Laszlo Borbely.

„Similaritatea reacției deputaților cu votul exprimat în Senat, cu puțin timp în urmă, în cazul lui Varujan Vosganian, atestă disprețul politicienilor care pretind că ne reprezintă față de valorile democrației liberale, ilustrând convingător ruptura unei părți semnificative din clasa politică de realitatea socială și de așteptările corpului electoral. Atenționăm politicienii care practică asemenea moravuri instituționale detestabile că maturizarea electoratului român – probată și în noiembrie 2014 – îi va înlătura, mai devreme decât se așteaptă, de pe scena publică și nici o alianță transpartinică conjuncturală nu îi va scăpa de exigențele legii”, transmit reprezentanții Societății Timișoara.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*