Ultimele stiri

Societatea Timișoara, INDIGNATĂ că senatorii au votat împotriva începerii urmăririi penale a lui Varujan Vosganian

varujan vosganian

Societatea Timișoara își arată „indignarea și mâhnirea” față de poziția Senatului României, exprimată prin votul negativ pronunțat în cazul cererii DIICOT de încuviințare a începerii urmăririi penale față de senatorul Varujan Vosganian (PNL).

„O asemenea opțiune majoritară a membrilor Senatului indică o dată în plus disprețul unei părți semnificative a clasei politice față de primatul legii și atestă incapacitatea parlamentarilor care au susținut o astfel de decizie de a înțelege sensul votului din noiembrie 2014, care pleda pentru o restaurare drastică a moravurilor instituționale pe scena publică românească”, spune Florian Răzvan-Mihalcea, președintele Societății Timișoara.

Reprezentanții societății propun o reașezare urgentă a modului de a face politică la români „întemeiată pe exersarea onestă a valorilor democrației liberale și pe respectarea contractului social cu electoratul, fără de care spațiul public românesc nu va putea părăsi moștenirea patologică a ”democrației originale” instaurate imediat după 1989 de către puterea politică de atunci”.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*