Ultimele stiri

Societatea Timișoara, revoltată că Senatul a respins cererea DNA de arestare a lui Dan Șova

Societatea Timișoara își exprimă consternarea și revolta față de poziția incalificabilă a Senatului României de respingere a cererii DNA de încuviințare a reținerii și arestării preventive a senatorului Dan Șova.

Astfel, reprezentanții societății consisră că poziția Senatului „ilustrează desconsiderarea gravă a corpului electoral și a așteptărilor românilor pentru o curățare a scenei politice de personaje care au probleme cu legea. Mai mult, hotărârea Senatului se înscrie într-o serie nefericită de gesturi politice similare recente (cazurile Varujan Vosganian și Laszlo Borbely) și este agravată de opțiunea asumată de către senatori de a sfida până și o decizie a Curții Constituționale, care reglementa modalitatea de vot în aceste spețe. Considerăm că prin asemenea derapaje instituționale s-a atins o masă critică a disprețuirii statului de drept, fapt ce impune regruparea forțelor politice consecvent democratice și a societății civile, în vederea coalizării împotriva acestei conspirații a nerușinării și fărădelegii”.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*