Ultimele stiri

Spaţiul închiriat de Fundaţia Academică în Piaţa 700 a fost recuperat de Primărie. Ce fel de berărie s-ar putea deschide aici

Piata 700

Spaţiul din Piaţa 700, care a fost până acum folosit de Fundaţia Academică, a revenit la Primărie. Acest fapt a fost comunicat de viceprimarul Traian Stoia, care a afirmat că organizaţia, în fruntea căruia este Directorul Filarmonicii Banatul, Ioan Gârnobi, trebuie să plătească sume importante Primăriei în urma chiriilor restante.

„După lungi aşteptări, săptămâna aceasta am primit cheile de la domnul director de la Filarmonică. Spaţiul a fost pus la dispoziţia Primăriei şi cedarea s-a făcut prin executor. (…) La ora actuală, Fundaţia Academică, care a închiria acest spaţiu, datorează Primăriei Timişoara, pe facturi emise deja, 286.255,98 lei”, a declarat viceprimarul.

Acesta a povestit că ieri a fost să viziteze locul şi a glumit spunând că este „rustic”, referindu-se la aspectul neîngrijit al interiorului.

Traian Stoia a afirmat că deja există o firmă care este interesată de închirierea spaţiului şi care doreşte să transforme locul într-o „berărie nemţească”, unde berea servită este făcută chiar în clădire.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*