Ultimele stiri

Start la înscrieri pentru admiterea în liceele militare

Deşi acum se bucură de vacanţă, elevii de clasa a VIII-a din Timiş, care vor să îşi continue studiile în liceele militare din ţară, se pot deja înscrie.

Atât elevii de clasa a VIII-a, cât şi cei care au absolvit deja ciclul gimnazial de învăţământ se pot înscrie doar dacă au sub 16 ani şi nu vor împlini această vârstă înaintea începerii anului şcolar 2014-2015.

Cei interesaţi pot opta pentru unul dintre cele trei colegii militare liceale: „Mihai Viteazul” din Alba Iulia, „Dimitrie Cantemir” din Breaza sau „Ştefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.

Pentru a fi admişi la unul dintre aceste colegii, tinerii trebuie, mai întâi, să se înscrie la unul dintre Birourile sau Oficiile de Informare  Recrutare existente în fiecare judeţ.  După înscriere, prima etapă a admiterii cuprinde: testarea psihologică, testarea aptitudinilor fizice şi interviul de evaluare şi orientare.

Elevii care trec aceste probe, au la dispoziţie timp până pe 29 mai 2014 pentru a se înscrie la următoarea etapă a admiterii. Apoi, pe 30 mai 2014, candidaţii vor susţine proba testului grilă, unde le vor fi testate cunoştinţele de limba şi literatura română şi matematică.

Elevii timişoreni, care doresc să aplice, trebuie să se prezinte la Biroul de Informare Recrutare din Piaţa Libertăţii, nr 7, unde vor beneficia de mai multe informaţii referitoare la o posibilă carieră militară şi la procesul de admitere.

De asemenea, pe toată durata pregătirii în colegiu liceal militar, recrutații vor beneficia de şcolarizare, cazare şi asistenţă medicală gratuită.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*