Ultimele stiri

Studenții de la Facultatea de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara, printre cei mai buni din Europa. La ce concurs au participat

studenti drept uvt

Patru studenți de la Universitatea de Vest din Timișoara sunt semifinaliști la nivel european. La sfârșitul lunii februarie s-a desfășurat la Strasbourg (Franța) finala internațională a European Human Rights Moot Court Competition, prestigios concurs științific studențesc organizat de către European Law Students’ Association (ELSA) International și Consiliul Europei.

Dintr-un număr de aproximativ 160 de universități înscrise în concurs, s-au calificat în etapa finală a competiției 16 echipe, printre ele și cea a Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara.

În cadrul etapei finale, echipa Facultății de Drept a UVT a concurat cu studenți de la universități de prestigiu din alte 11 state europene. Echipa UVT, compusă din studenții Astrid Bolea, Roxana Jinaru, Izabella Kadar și Paul Șuta, s-a calificat în semifinala competiției, după câștigarea meciurilor cu echipele universităților din Madrid și Uppsala, ocupând locul 4 în clasamentul final al concursului.

Competiția finală a constat într-o simulare a procedurilor plângerilor individuale în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, în care echipele participante au prezentat argumentele părților dintr-o speță vizând drepturile minorităților sexuale și drepturile părintești. Concursul s-a desfășurat la Strasbourg, la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*