Ultimele stiri

Studenții de la Universitatea de Vest din Timișoara implicați în activități de voluntariat sunt recompensați cu credite

La inițiativa Organizației Studenților din Universitatea de Vest din Timișoara, conducerea instituției a aprobat un regulament privind acordarea de credite pentru activitatea de voluntariat, iar începând cu acest an universitar studenții UVT care sunt implicați în activități de voluntariat pot beneficia și de credite transferabile ca semn de recunoaștere pentru munca lor.

Odată cu finalul semestrului 1 al acestui an universitar se pot acorda studenților UVT primele credite pentru activitatea de voluntariat, fiecare student poate primi 2 credite/semestru pentru să ajută comunitatea.

Astfel, până vineri, 6 martie, studenții care au participant în acest semestru la activități de voluntariat vor putea depune la secretariatul facultății unde studiază un portofoliu cu documentele justificative derulării activității de voluntariat.

Creditele obținute pentru activitatea de voluntariat se vor consemna și în suplimentele de diplomă pe care studenții le vor primi după absolvirea studiilor.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*