Ultimele stiri

Sunteţi nemulţumiţi că nu aveţi voie să vă plimbaţi cu bicicleta prin centrul Timişoarei? Cum puteţi să vă exprimaţi nemulţumirile

masina pista biciclete

Iubitorii mersului pe două roţi din Timişoara, care nu sunt de acord cu decizia primăriei de a interzice accesul bicicliştilor în centrul istoric al oraşului, sunt încurajaţi să-şi exprime nemulţumirile. Voluntarii „Verde pentru Biciclete” anunţă că, în ultimele săptămâni, au încercat să afle părerea bicicliștilor în special și a timișorenilor în general cu privire la accesul pe biciclete în zona centrală. Cei interesaţi pot să-şi exprime părerea aici: www.pedaleaza.ro/semnaturi.

Aceste opțiuni vor fi depuse săptămâna viitoare la Primăria Timișoara, alături de semnăturile adunate la Numărătoarea de Toamnă din 4 octombrie și de propuneri de soluționare a acestei situații. Orice recomandare din partea bicicliștilor este binevenită în acest sens și sunt aşteptate și alte propuneri pe adresa de e-mail contact@pedaleaza.ro.

„Pe de altă parte, îi rugăm pe toți bicicliștii să ne semnalizeze problemele constatate pe pistele de biciclete (obstacole, greutăți întâmpinate în deplasarea pe piste, etc), pe adresa de email de mai sus. Acestea vor fi centralizate și depuse de asemenea la Primărie”, anunţă „Verde pentru Biciclete”.

Vă reamintim că a apărut un număr de telefon dedicat sesizărilor în trafic din partea bicicliștilor 0356.913. De astăzi este disponibilă si adresa de email aferentă : sesizaribiciclisti@primariatm.ro. Aceste acțiuni au apărut ca urmare a discuțiilor avute cu bicicliștii care se confruntă cu situația mașinilor parcate pe pistele de biciclete. Conform legii, şoferii care parchează maşinile pe pistele de biciclete se aleg cu 2-3 puncte amendă și 2 puncte penalizare, iar dacă se depășesc 5 minute (staționare), sunt prevăzute 4-5 puncte amendă și 3 puncte penalizare.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*