Ultimele stiri

70 de ani

Principesa Margareta a României va primi titlul de Doctor Honoris Causa a Universității de Agronomie din Timișoara. Ce sărbătorește instituția în acest an

12 mai 2015 // Niciun comentariu

agronomie
Anul 2015 marchează un moment aniversar de excepție pentru Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului din Timișoara, fiind cel de-al 70-lea an de la fondare prin Decret Regal de către Majestatea Sa, Regele Mihai I al României. Tocmai de aceea, în perioada 25 – 31 mai, vor avea loc mai multe evenimente pentru a marca acest eveniment. Un moment inedit al acestei aniversări va fi marcat de Liga Universitaria, care reunește [detalii...]

Cum sărbătorește Universitatea de Vest 70 de ani de la înființare

17 mai 2014 // Niciun comentariu

universitatea de vest
Universitatea de Vest din Timișoara organizează, în perioada imediat următoare, o serie de acțiuni academice, culturale, sportive și de divertisment pentru a parca 70 de la înființare. Astfel, duminică, 18 mai, de la ora 10.00, va avea loc cea de-a doua ediție a acțiunii “Pedalăm în familia UVT” la care vor participa angajați ai instituției, studenți, timișoreni care îndrăgesc această activitate și cicliști împătimiți. Universitatea de Vest [detalii...]

Premierul Victor Ponta, alături de Universitatea de Vest la sărbătorirea celor 70 de ani de la înființare

17 aprilie 2014 // Niciun comentariu

universitatea de vest
Universitatea de Vest din Timișoara sărbătorește în acest an 70 de ani de la înființare. Motiv pentru care, la sfârșitul lunii mai, vor avea loc mai multe evenimente pentru a marca această performanță. Nu vor lipsi de la manifestări nici premierul României, Victor Ponta, , Remus Pricopie, ministrul Educației Naționale și Mihnea Costoiu, ministrul delegat pentru Învățământul Superior, Cercetare Științifică și Dezvoltare Tehnologică. Aceștia [detalii...]