Ultimele stiri

absolventi

Sute de tineri din Timişoara şi-au găsit un loc de muncă, astăzi. Ce eveniment a avut loc

25 septembrie 2015 // Niciun comentariu

bursa locuri de munca
Sute de tineri din Timişoara, dar şi din localităţile din apropiere, şi-au găsit, astăzi, un loc de muncă. Aceştia au reuşit să se angajeze după ce au participat la „Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi”, eveniment organizat de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Timiş. Acţiunea a avut loc, ca de obicei, la Casa Tineretului. Nu mai puţin de 72 de agenţi economici au fost prezenţi oferind 1.263 de locuri de muncă, [detalii...]

Studenții timișoreni, șansă unică de a studia în universități din America. Ce trebuie să facă

14 aprilie 2015 // Niciun comentariu

Absolvenții de facultate, masteranzii și doctoranzii timișoreni care sunt interesați de studii de masterat sau cercetare la universități din Statele Unite ale Americii se pot înscrie într-o competiție inedită. Fulbright România lansează concursul Fulbright Student Award, pentru burse de masterat sau de cercetare doctorală în anul academic 2016-2017. Sunt eligibili și studenții aflați în an terminal, care se pregătesc să susțină examenul de [detalii...]

Mai multe șanse pentru absolvenții Universității Politehnica din Timișoara de a-și găsi un loc de muncă

21 noiembrie 2014 // Niciun comentariu

universitatea politehnica timisoara
Absolvenții de la Universitatea Politehnica din Timișoara au mai multe șanse de a-și găsi un loc de muncă în domeniul în care au învățat. Și asta pentru că reprezentanții instituției timișorene anunță că încearcă să orienteze programele de studiu pe realitatea economică regională. În cadrul unui proiect finanțat cu bani de la Uniunea Europeană, astăzi, la Universitatea Politehnica, s-a desfășurat primul workshop dedicat actualizării [detalii...]

Tinerii aflați la început de drum, față în față cu speakeri de renume și mari companii, la Timișoara. Ce eveniment se pregătește

15 noiembrie 2014 // Niciun comentariu

buzzcamp
Ai între 18 și 26 de ani? Ești student, masterand sau proaspăt absolvent? Ești dispus și vrei să investești timp în dezvoltarea ta? Vrei să cunoști mediul organizațional din România sau să lucrezi într-o companie de top? Ești convins că viitorul tinerilor poate fi unul foarte promițător? Dacă răspunsul la toate aceste întrebări este DA, atunci ești invitat să participi la un eveniment special, care te va ajuta mult în carieră. BuzzCamp [detalii...]

Programul ”Locuri de muncă subvenționate pentru TINERI” în cadrul IMM-urilor îți oferă șansa unui job!

10 noiembrie 2014 // Niciun comentariu

Universitatea ”TIBISCUS” din Timișoara și Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism organizează în data de 11 noiembrie 2014, ora 12, la Hotel Boavista, o sesiune de informare privind proiectul ”Locuri de muncă subvenționate pentru Tineri”. În cadrul evenimentului, se va semna protocolul de colaborare între Departamentul pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii, Mediul de Afaceri și Turism și Universitatea [detalii...]

Mii de oferte de angajare sau practică pentru studenții de la Universitatea Politehnica din Timișoara

29 octombrie 2014 // Niciun comentariu

zilele carierei
Peste 2.000 de oferte de angajare, practică sau training sunt oferite, astăzi și mâine, la „Zilele Carierei” pentru aproximativ 5.000 de studenți și absolvenți ai Universității Politehnica din Timișoara, care sunt așteptați să treacă pragul evenimentului. Potrivit organizatorilor, la târg participă peste 40 de companii, care oferă locuri de muncă și practică în toate domeniile în care învață tinerii de la Universitatea Politehnica [detalii...]

PREMIERĂ Doisprezece bursieri ai şcolii profesionale în sistem dual din Timişoara vor fi angajaţi ca electricieni în compania Continental

30 septembrie 2014 // Niciun comentariu

scoala profesionala
Doisprezece absolvenţi ai şcolii profesionale în sistem dual din Timişoara vor deveni, de astăzi, angajaţi ai furnizorului internaţional de produse auto, Continental Automotive Timişoara. Evenimentul a avut loc într-un cadru festiv, la sediul firmei. Cei 12 tineri fac parte din prima generaţie a şcolii profesionale în sistem dual, realizată în urma parteneriatului dintre Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş şi firma Continental Automotive Timişoara. [detalii...]

Tinerii șomeri din județul Timiș au o nouă șansă de a-și găsi un loc de muncă. Ce eveniment va avea loc

17 septembrie 2014 // Niciun comentariu

locuri de munca
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș oferă o nouă șansă tinerilor șomeri de a-și găsi un loc de muncă. În data de 26 septembrie, cei care își doresc să lucreze sunt așteptați la o nouă ediție a evenimentului Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți, măsură activă destinată corelării cererii și ofertei de forță de muncă. Nu doar șomerii vor avea de câștigat dacă participă la eveniment, anunță reprezentanții [detalii...]

Proaspăt absolvenți, gata de a lucra în Poliția de Frontieră! Câți ofițeri vor ocupa noi posturi

29 iulie 2014 // Niciun comentariu

frontiera
Douăzeci şi trei de ofiţeri, absolvenţi ai Academiei de Poliţie „Alexandru – Ioan Cuza”, promoţia 2014 s-au prezentat ieri la sediul Inspectoratului Teritorial Poliţiei de Frontieră Timişoara, urmând să fie repartizaţi la locurile de muncă. Timp de cinci zile, noii ofiţeri de poliţie de frontieră vor parcurge mai multe activităţi pregătitoare, cu prilejul cărora vor lua primul „contact” cu rigorile şi specificul muncii pe care şi-au [detalii...]

Forțe noi la IPJ Timiș!

29 iulie 2014 // Niciun comentariu

Şase absolvenţi ai promoţiei 2014 a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti vor fi iniţiaţi în tainele Poliției de către specialişti din cadrul I.P.J. Timiş. Începând de ieri, tinerii și-au început activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş. Tinerii poliţişti au fost încadraţi în formaţiunile de investigaţii criminale, poliţie rutieră, ordine publică şi criminalistică, unde îşi vor putea pune în [detalii...]
1 2