Ultimele stiri

bomba

Cel puțin șase militari ai NATO, uciși în Afganistan

8 iulie 2014 // Niciun comentariu

Cel puțin șase militari ai NATO au fost uciși marți în Afganistan, într-un atac sinucigaș cu bombă comis în provincia Parwan, la nord-est de Kabul, a anunțat poliția afgană, potrivit Reuters. Este cel mai grav atac lansat în acest an împotriva forțelor internaționale, notează agenția citată. Atentatul nu a fost revendicat, iar naționalitatea militarilor NATO uciși nu a fost precizată deocamdată. AFP citează, în schimb, un comunicat al ISAF care [detalii...]

Două familii de români, atacate cu bombe artizanale în Irlanda de Nord

9 martie 2014 // Niciun comentariu

Politie
Sâmbătă noaptea, două familii de români, care locuiesc în oraşul Londonderry din Irlanda de Nord, au fost vizate de atacuri cu bombe artizanale. Incidentul s-a petrecut în jurul orei 3.35(ora României), când în faţa casei unei familii de români a fost plantată o astfel de bombă. Din fericire, cei patru adulţi şi copilul, care se aflau în casă, nu au fost răniţi. Mai mult, nici imobilul nu a fost distrus. În jurul aceleiaşi ore un alt incident, de [detalii...]