Ultimele stiri

colegiu prefectural

A crescut numărul de incendii de vegetație, în Timiș. Cum vor fi amendați fermierii care dau foc la miriști

22 mai 2015 // Niciun comentariu

O dată cu venirea primării a crescut și numărul incendiilor de vegetație uscată. Asta pentru că fermierii au curățat terenurile pentru a le putea ara. Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat, doar în primele cinci luni ale acestui an, pompierii au intervenit pentru a stinge 126 de incendii de vegetație. Această cifră este mai mare cu 34 % față de anul precedent. Însă, prea puțini dintre [detalii...]

Miriştile incendiate, mai multe decât în anii precedenţi. Amenzi pentru făptaşi: zero

2 iunie 2014 // Niciun comentariu

O problemă mai veche a autorităţilor locale a fost adusă din nou în discuţie, astăzi, în cadrul Colegiului Prefectural Timiş. Avându-l în frunte pe subprefectul Zoltan Marossy, reprezentanţii colegiului au dezbătut problema miriştilor incendiate din judeţ, care pot provoca numeroase daune. Conform reprezentantului ISU Banat, situaţia din acest an este una mai serioasă decât anul trecut, ajungându-se la un număr de peste 100 de incendii sesizate de [detalii...]

Activitatea politică din şcoli discutată la întâlnirea Colegiului prefectural. Ce s-a discutat în contradictoriu

28 aprilie 2014 // 1 Commentariu

Eugen Dogariu
Activitatea politică din spaţiul unităţilor de învăţământ le dă, în continuare, bătăi de cap politicienilor. Astfel, în cadrul întâlnirii Colegiului prefectural care a avut loc astăzi, subprefectul Zoltan Marossy a adus în discuţie această problemă. „Întotdeauna sunt discuţii dacă în şcoală e voie să se intre, nu e voie să se intre. Se pot folosi spaţiile publice doar în afara activităţii curente. Domnii şi doamnele directoare nu [detalii...]

Siguranţa publică în perioada Paştelui discutată în colegiul prefectural

31 martie 2014 // Niciun comentariu

Eugen Dogariu
La întâlnirea colegiului prefectural Timiş, care a avut loc luni, s-a discutat şi despre modul în care Poliţia locală va proteja siguranţa cetăţenilor în perioada sărbătorilor pascale. Astfel, în cadrul şedinţei s-a declarat că se va urmări  siguranţa populaţiei, în general, dar se vor urmări îndeaproape şi manifestările culturale şi religioase. De asemenea, va avea loc, din timp, pregătirea personalului pentru a se asigura că nu există [detalii...]