300 de km au parcurs cei de la Direcția de Urbanism în căutarea caselor cu turnulețe sau construite în neconformitate cu autorizația. Astfel, până în momentul de față, la Timișoara, au fost analizate 22 de imobile, dar mai multe de jumătate dintre acestea se pare cu fost construite legal. Arhitectul Sorin Ciurariu a explicat situațiile găsite pe teren și spune că momentan doar la palatul de pe Romulus s-a trecut la etapa următoare, și anume sesizarea [detalii...]
6000 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 3.000.000 de lei au fost aplicate de poliţiştii timişeni de la începutul anului, în cadrul acţiunilor desfăşurate la nivel naţional pentru verificarea operaţiunilor cu produse cerealiere şi de panificaţie. Astfel, în perioada ianuarie – august, poliţiştii timişeni au efectuat peste 12.000 de controale. Dintre acestea, 750 au fost la comercianţi, 1600 la persoane fizice şi 240 la distribuitori. [detalii...]
A curs cu amenzi și weekendul acesta pe șoselele din Timiș! Astfel, în perioada 01 – 03 august, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi impunerii respectării normelor legale [detalii...]
Razie în piețele agroalimentare din Timișoara! Douăzeci de poliţişti de la Investigarea Fraudelor efectuează controale în mai multe pieţe în vederea prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale în domeniul comerţului cu legume şi fructe. „Astăzi, 25 iulie, 20 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, sprijiniţi de cei de la rutieră, acţionează pe raza municipiului Timişoara, efectuând controale la mai mulţi agenţi [detalii...]
Mobilizare de mase pentru a descoperi ilegalitățile care se fac în domeniul panificației, cerealier și cel silvic, în Timiș! Poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi reprezentanţi ai organismelor de control desfăşoară, în perioada 21 iulie-10 octombrie, pe raza judeţului Timiş, o amplă acţiune de prevenire şi combatere a ilegalităţilor în domeniul produselor cerealiere şi de panificaţie, precum şi în domeniul forestier. „La data de [detalii...]
Polițiștii sunt cu ochii în patru pe drumurile din tot județul. Totul în cadrul unei acțiuni la nivel național pentru prevenirea ilegalităților în județele învecinate cu granița statelor care nu fac parte din Uniunea Europeană. Acținuea se demarează, până sâmbăta inclusiv. “În perioada 16-19 iulie, pe raza judeţelor frontierei cu statele non-UE, respectiv Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi Satu-Mare, Maramureş, Suceava, Botoşani, Iaşi, Vaslui [detalii...]
Consiliul Concurenţei a derulat inspecţii inopinate la sediile a 13 companii care au participat la proceduri de achiziţie publică organizate de Transgaz Mediaş în 2011, ca parte a unei investigaţii privind o posibilă înţelegere între firmele respective de a participa cu oferte trucate la licitaţii, informează Mediafax. „Inspecţiile inopinate au avut loc în cadrul investigaţiei, declanşate de Consiliul Concurenţei, privind o posibilă înţelegere [detalii...]
Primăria a început controalele printre cei care au cumpărat locuințe în blocurile ANL de pe strada Miloia. Astfel, sunt vizate acele persoane care au declarat în fals că nu mai dețin o altă locuință, atunci când au achiziționat apartamentele. Numai ce au început controalele, și deja a fost descoperită o familie care nu a respectat legea atunci când a achiziționat apartamentul. Din cele spuse de viceprimarul Traian Stoia respectiva familie avea deja în [detalii...]
Poliţiştii timişeni de investigare a fraudelor efectuează controale la agenţii economici din municipiul Lugoj, în vederea prevenirii şi combaterii evaziunii fiscale. Azi, 30 de poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Lugoj şi Serviciului de Investigare a Fraudelor Timiş acţionează pe raza municipiului Lugoj, efectuând controale la mai mulţi agenţi economici din pieţe şi centre comerciale, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Echipele [detalii...]
Potrivit proiectului de lege pentru reducerea CAS obținut de Mediafax, Guvernul va relansa campania de notificare prin transmiterea de scrisori către contribuabilii ce prezentau riscul de nedepunere a declaraţiei de venit din străinătate. Guvernul consideră că această inițiativă va duce la recuperarea debitelor curente și diminuarea volumului arieratelor. Se intenționează intensificarea verificărilor la persoanele fizice cu averi mari şi se dorește [detalii...]
TimisoaraOnline foloseste cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru.
Continuând să utilizați site-ul nostru, fără a schimba setările, sunteți de acord cu utilizarea de cookie-uri..