Ultimele stiri

craft

Timișorenii sunt așteptați la cel mai mare târg de turism. Spre ce destinații pot pleca cu avionul direct din orașul de pe Bega

21 martie 2014 // Niciun comentariu

costa brava
Cel mai mare târg de turism din Timișoara și-a deschis, astăzi, porțile la Centrul Regional de Afaceri. 35 de companii cu tradiție în acest domeniu își prezintă ofertele cu reduceri cel puțin 30 % pentru sezonul estival. Mai mult, organizatorii evenimentului, Agenția Națională a Agențiilor de Turism din România, anunță că șapte curse charter vor opera de pe aeroportul timișorean începând cu luna iunie și până la mijlocul lunii septembrie. [detalii...]

Cătălin Botezatu, invitatul special al Salonului mirilor. Ce-i aşteaptă pe timişorenii care trec pragul expoziţiei

26 februarie 2014 // Niciun comentariu

Creatorul de modă Cătălin Botezatu este invitatul de onoare al celei de-a noua ediţii a Salonului mirilor, ce are loc în acest sfârşit de săptămână la Timişoara. Vedeta nu numai că îşi va face prezenţa la deschiderea evenimentului dedicat celor ce se pregătesc pentru cel mai important eveniment din viaţa de cuplu, dar în timpul celor trei zile ale expoziţiei, va avea un rol important. Şi anume, timişorencele vor fi sfătuite de Cătălin Botezatu [detalii...]

Creatori de modă din întreaga lume vin la Timişoara să-şi prezinte rochiile de seară. Printre invitaţi, Cătălin Botezatu şi Mihai Leu

20 februarie 2014 // Niciun comentariu

Oraşul de pe Bega găzduieşte un concurs special adresat designerilor vestimentari. „Dress of The World”, organizat de către World Beauty Congress, se desfăşoară la Timişoara de astăzi şi până pe 24 februarie. La eveniment şi-au anunţat prezenţa peste 30 de creatori de modă din peste zece ţări, atât începători, cât şi experimentaţi, majoritatea fiind pentru prima dată în ţara noastră. În cadrul competiției, vor fi jurizate rochii de [detalii...]

Cel mai mare târg de turism din vestul ţării le aduce timişorenilor concedii la jumătate de preţ

11 februarie 2014 // 1 Commentariu

Timişorenii vor fi întâmpinaţi cu mari reduceri de preţ pentru pachetele de vacanţă pe care le pot cumpăra dacă vor trece pragul celui mai mare târg de turism din vestul ţării. Evenimentul mult aşteptat se va desfăşura în oraşul de pe Bega, la CRAFT în perioada 21 – 23 martie, fiind aşteptate la târg peste 15 agenţii de turism din Timişoara şi din ţară. Târgul de Turism “Vacanţa” propune un concept inedit pentru vizitatorii care-şi [detalii...]

Cel mai mare târg de recrutare ajunge la Timișoara. În ce domenii poți să te angajezi

7 februarie 2014 // Niciun comentariu

Angajatori de TOP, cel mai important eveniment dedicate profesioniștilor și studenților aflați în căutarea unui loc de muncă, poposește în orașul de pe Bega, luna viitoare. Cu o tradiție de opt ani, târgul de job-uri a devenit un eveniment de referință pentru piața de resurse umane, concentrând o ofertă a locurilor de muncă importantă prin participarea celor mai importante companii din România. Angajatori de TOP ajunge la Timișoara în perioada 14 [detalii...]
1 2