Ultimele stiri

dosarul ICA

Kovesi: Ministerul Finanţelor, nu DNA, se ocupă de executarea silită în dosarul ICA

11 august 2014 // Niciun comentariu

Şeful DNA, Codruţa Kovesi, a declarat luni, că Direcţia a fost desemnată de instanţă să identifice şi să indisponibilizeze conturi şi imobile pentru recuperarea prejudiciului din dosarul ICA, iar executarea o va face statul, prin MFP, Antena 3 nefiind parte în cauză. Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a precizat că în dosarul privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare există o hotărâre judecătorească [detalii...]

Dan Voiculescu află mâine dacă merge la închisoare. Curtea de Apel Bucureşti va da verdictul în dosarul ICA

7 august 2014 // Niciun comentariu

Decizia finală în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA) va fi anunţată vineri de Curtea de Apel Bucureşti, Dan Voiculescu şi ceilalţi inculpaţi urmând să afle atunci dacă vor merge sau nu la închisoare. Completul care a judecat dosarul va anunţa verdictul în şedinţă publică. Ziua pronunţării a fost anunţată, joi, după ce avocaţii inculpaţilor au depus la instanţă concluziile finale, în scris. Marţi, la ultimul [detalii...]

Dezbaterile în dosarul ICA, reluate astăzi de Curtea de Apel Bucureşti

4 august 2014 // Niciun comentariu

Magistraţii de la Curtea de Apel Bucureşti urmează să reia dezbaterile în dosarul privatizării Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), completul de judecată urmând să mai audieze doi inculpaţi şi să stabilească ce probe vor admite în această cauză. Dan Voiculescu declara, în 31 iulie, că „unii se grăbesc” ca el să fie condamnat până în decembrie în dosarul ICA, motivul fiind, în opinia lui, acela că „în noiembrie pleacă [detalii...]

Voiculescu: În noiembrie pleacă Băsescu şi nu vrea să plece până nu mă vede condamnat

31 iulie 2014 // Niciun comentariu

Dan Voiculescu a declarat, joi, că „unii se grăbesc” ca el să fie condamnat până în decembrie în dosarul ICA, motivul fiind, în opinia lui, acela că „în noiembrie pleacă Băsescu şi nu vrea să plece” până nu îl vede condamnat. Declaraţia a fost făcută după ce, la ieşirea de la DNA, Voiculescu a fost întrebat despre termenul din 4 august al dosarului privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Potrivit [detalii...]