Ultimele stiri

Piata Maria

A fost zi de doliu la Timișoara. Peste 500 de persoane au mărșăluit pentru eroii căzuți în decembrie 1989

17 decembrie 2014 // Niciun comentariu

„Mai bine haimana decât trădător, mai bine huligan decât dictator. Mai bine golan decât activist, mai bine mort decât comunist”- refrenul care a făcut istorie, dar și refrenul cu care peste 500 de timișoreni și-au început, miercuri seara, marșul în memoria celor decedați la Timișoara în decembrie 1989. Timp de aproximativ două ore, membrii ai Peluzei Sud, studenți, timișoreni care și-au pierdut rude în timpul Revoluției, dar și persoane ce [detalii...]

Dezinteresul faţă de modul în care arată staţiile de tramvai putea să o coste pe o femeie viaţa. Ce s-a întâmplat

4 mai 2014 // Niciun comentariu

Accident Piata Maria
Deşi afişele pentru campania electorală apar în mai toate staţiile de tramvai, oficialii Primăriei nu par să fie la fel de interesaţi şi de stadiul jalnic în care se prezintă mai multe staţii de transport în comun din oraş. De data aceasta, dezinteresul oficialilor putea să o coste pe o femeie în vârstă chiar viaţa. Femeia s-a dat jos din tramvai, în staţia din Piaţa Maria, şi a vrut să se sprijine de unul dintre geamurile de protecţie ale [detalii...]