Ultimele stiri

program de guvernare

Predoiu: La finalul lunii tragem linie la programul de guvernare al PNL

11 martie 2015 // Niciun comentariu

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat, marţi, la finalul unei dezbateri în grupul parlamentar al PNL, că la finalul lunii va fi definitivat programul de guvernare după finalizarea consultărilor pe document, menţionând că liniile majore sunt stabilite şi convenite. ”A fost o discuţie profesionistă, o discuţie serioasă, politică, dar care a intrat şi în detalii tehnice pe anumite domenii. A fost o discuţie care a demonstrat faptul că [detalii...]

Ponta: Referirile la salariu minim şi privatizarea CFR Marfă din programul nostru, ERORI de redactare

8 martie 2014 // Niciun comentariu

Premierul Victor Ponta a precizat că referirile la salariu minim pe economie de 1100 de lei şi la privatizarea minoritară a CFR Marfă, conţinute de programul de guvernare, reprezintă erori de redactare care vor fi îndreptate, conform Mediafax. ”Salariul minim pe economie e 1200. A fost o greşeală de redactare pentru că am redactat lucrurile de miercuri noapte până joi, la fel cum a fost o greşeală cea referitoare la privatizarea CFR Marfă – rămâne [detalii...]

Salariul minim va creşte la 1.100 lei până în 2016. În vechiul program limita maximă era 1.200 lei

7 martie 2014 // Niciun comentariu

Limita maximă până la care ar urma să crească, în etape, până în 2016 salariul minim este în programul noului Guvern mai mică decât limita superioară asumată de Guvernul USL în decembrie 2012. Acum salariul minim va crește până  la 1.100 lei, faţă de ţinta de 1.200 lei fixată atunci pentru acelaşi interval. Astfel, în programul de guvernare asumat la sfârşitul anului 2012, angajamentul era pentru o creştere progresivă a salariului minim pe [detalii...]

Ponta îi dă replica lui Băsescu! “Noul Executiv va continua cu programul de guvernare al USL. Nu există rol al lui Băsescu”

2 martie 2014 // Niciun comentariu

Replica lui Victor Ponta nu s-a lăsat așteptată în contextul declarațiilor lui Traian Băsescu, din cadrul emisiunii După 20 de ani” de la ProTv. Premierul susține că noul Executiv va continua cu programul de guvernare al USL, astfel că nu există niciun rol al preşedintelui în actuala procedură. „Domnul Traian Băsescu, prin declaraţiile făcute, nu face decât să îşi confirme iresponsabilitatea. Îi reamintesc lui Traian Băsescu că în [detalii...]