Ultimele stiri

spital

Deși arată groaznic, Robu dă asigurări că în scurt timp Spitalul Victor Babeș se va ridica la standarde europene

26 decembrie 2014 // Niciun comentariu

spital victor babes timisoara
De când Spitalul Municipal Timișoara a intrat sub jurisdicția Primăriei, instituției nu i-a lipsit sprijinul din partea municipalității. O spune directorul Octavian Mazilu, care spune că primăria a contribuit la reabilitarea clădirilor, la achiziționarea de echipamente, iar anul următor va contribui și la construirea unui nou corp de clădire unde vor fi mutați pacienții de la ASCAR. Astfel, datorită lucrărilor realizate, Spitalul Municipal a reușit [detalii...]

CRISTI BORCEA, ORGIE SEXUALĂ în SPITALUL ÎNCHISORII. Autoritățile au deschis o anchetă

11 decembrie 2014 // Niciun comentariu

cristi borcea
Cristi Borcea are succes la femei, chiar dacă este după gratii. Afaceristului nu i-au fost de ajuns vizitele actualei soții Alina, cu care are un copil, dar și ale fostei neveste Mihaela, pe care a lăsat-o să se ocupe de o parte din afacerile sale. Se pare că fostul acționar de la Dinamo ar fi întreținut relații sexuale cu o asistentă chiar în spitalul Penitenciarului Poarta Albă. Cristi Borcea a fost internat acolo în mai multe rânduri, după ce a [detalii...]

Andreea Mantea, dusă cu salvarea la spital! A ajuns de URGENȚĂ, în toiul nopții, cu sângerări

4 decembrie 2014 // Niciun comentariu

andreea mantea
Panică, noaptea trecută, pentru Andreea Mantea. S-a întâmplat puțin după miezul nopții. Probabil, bruneta s-a simțit rău, pentru că a chemat o ambulanță puțin după miezul nopții. A fost dusă de urgență la cel mai apropiat spital și luată în primire de medicii de la camera de gardă. „Când a ajuns la spital, acuza dureri cumplite de burtă. Plângea în hohote și țipa la medici să nu cumva să își piardă copilul, că e însărcinată. [detalii...]

Accident! Lovit de mașină în timp ce traversa neregulamentar

4 decembrie 2014 // Niciun comentariu

smurd
Un pieton de 47 de ani a ajuns cu răni grave la spital după ce a fost victima unui accident rutier. Bărbatul s-a angajat în traversarea carosabilului, fără a se asigura, însă. Accidentul s-a produs miercuri seara, la Lugoj. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 39 de ani, din municipiul menţionat anterior, a condus un autoturism pe strada Jabărului, iar la un moment dat a surprins şi accidentat un pieton care se afla [detalii...]

Accident în apropiere de Giarmata! O femeie și un copil au ajuns la spital

2 decembrie 2014 // Niciun comentariu

accident
O femeie și un copil au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau a fost implicată într-un accidet rutier. Femaia, aflată la volanul unui Renault Clio a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și s-a lovit într-un cap de pod. Accidentul a avut loc marți dimineața pe drumul ce leagă Timișoara de Lipova, în dreptul localității Giarmata. Femeia se îndrepta spre Pișchia când, la un moment dat, a pierdut controlul volanului și a [detalii...]

O femeie a ajuns la spital în urma unui accident, la Timișoara

1 decembrie 2014 // Niciun comentariu

ambulanta
O femeie a ajuns la spital după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident. Accidentul s-a petrecut pe Calea Torontalului din Timişoara, în această dimineață. Un șofer de 35 de ani care se îndrepta spre centrul oraşului, a virat stânga la intersecţia cu strada Timişul, fără să se asigure, moment în care, un microbuz care circula regulamentar, l-a izbit în plin. În urma impactului, o femeie de 38 de ani, pasageră în mașina mică, [detalii...]

Incident CUMPLIT la o școală din Timișoara! O fată i-a înfipt în gât o umbrelă unui coleg

28 noiembrie 2014 // Niciun comentariu

liceul grigore moisil
Incident cumplit petrecut astăzi, la ora 12.00, în fața Liceului „Grigore Moisil” din Timișoara. Un băiețel de 12 ani a ajuns la spital, după ce o colegă de-a sa inconștientă i-a deschis gura cu forța și i-a băgat vârful unei umbrele pe gură până în gât. Băiatul a tras o sperietură zdravănă în momentul în care a văzut că începe să scuipe sânge și i-a venit să vomite. Mama copilului a ajuns imediat la școală, l-a luat și a [detalii...]

Accident! Bătrân lovit de autoturism în timp ce încerca să-și pornească mopedul

25 noiembrie 2014 // Niciun comentariu

politia
Un bărbat de 80 de ani a ajuns la spital cu răni grave după ce a fost victima unui accident rutier. Bătrânul a fost lovit de un autoturism în timp ce se afla pe carosabil, încercând să pună în mişcare un moped. Accidentul s-a produs luni dimineața, pe Calea Șagului din Timișoara. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au constatat că un tânăr de 34 de ani, din Arad, a condus o autoutilitară, iar la un moment dat l-a accidentat pe bătrânul [detalii...]

A ajuns în spital după ce a provocat un accident. Ce s-a întâmplat

20 noiembrie 2014 // Niciun comentariu

smurd
Un bărbat de 61 de ani a ajuns la spital cu răni grave după ce a provocat un accident rutier în timp ce se deplasa cu un autoturism pe D.N. 59 A. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat. În urma accidentului, alte două persoane au fost rănite. Miercuri, în jurul orei 18.00, poliţiştii Serviciului Rutier Timiş au fost sesizaţi despre producerea unui accident rutier în apropierea localităţii [detalii...]

Accident! Copil, spulberat de mașină

14 noiembrie 2014 // Niciun comentariu

bibicleta
Un copil de 12 ani a ajuns la spital cu răni extrem de grave după ce a fost lovit de o mașină, în timp ce se afla pe bicicletă. Accidentul s-a petrecut pe D.J. 693 B, în apropiere de orașul Ciacova. Deplasându-se la faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat de 75 de ani, din Timişoara, a condus un autoturism, dinspre localitatea Jebel spre Ciacova, iar la km 27 a surprins şi accidentat copilul de 12 ani, care mergea pe bicicleta, venind din sens [detalii...]
1 2 3 4 5 7