Pentru că a venit vacanța și mulți părinți nu au foarte multe alternative pentru copii, Asociația Casa Însorită vine în întâmpinarea acestora prin demararea programului “Școala de vară”. Destinată copiilor cu vârste între 6 și 10 ani, Şcoala de vară va oferi, în perioada iulie – august, o mulțime de activități recreative și educaționale. Programul de vacanță este gândit atât pentru copiii școlari, care vor fi sprijiniți și în [detalii...]
Primăria Timişoara şi AsTour au decis să premieze elevii din mai multe licee din Timişoara, pentru rezultatele deosebite la învăţătură. Viceprimarul Dan Diaconu şi reprezentantul AsTour, Mirela Fagarossy, le-au vorbit elevilor, părinţilor şi profesorilor care s-au aflat astăzi la Primăria Timişoara pentru a-şi ridica premiile. Astfel, 18 elevi şi doi profesori vor pleca, peste o săptămână, în Grecia pentru a se bucura de o vacanţă [detalii...]
Peste 90.000 de români vor pleca în vacanţe de Paşte, majoritatea în ţară, şi vor cheltui aproape 11 milioane de euro, hotelurile şi pensiunile din destinaţiile interne mărind tarifele faţă de anul trecut cu 12-15%, rezultă din datele transmise de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc. Astfel, aproape 87.000 de români vor merge în staţiuni din ţară de Paşte, nivel similar celor de anul trecut. Proprietarii de structuri de cazare din ţară [detalii...]
Destinatii de vis în țări exotice, croaziere de lux, weekend-uri în capital europene, pachete turistice all inclusive, dar și oferte aproape de casă, în România! Toate le puteți găsi în cadrul unui nou târg de turism “Shop-ul de vacanță”, eveniment ce are loc la începutul lunii aprilie, în Iulius Mall Timișoara. Agențiile de turism și hotelurile din țară și străinătate și-au pregătit ofertele pentru vara lui 2014, timișorenii fiind [detalii...]
Nu de puține ori, timișorenii au plătit sume exorbitante pentru a-și petrece vacanța de vară într-o frumoasă destinație exotică, dar s-au ales doar cu banii dați. Și asta pentru că au fost înșelați de agențiile de turism și nici măcar nu au putut face dovada că au plătit acele sume de bani. Alin Burcea, prim-vicepreședintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism din România, le oferă timișorenilor câteva sfaturi, astfel încât să nu [detalii...]
Un om de afaceri din Timişoara a plătit nu mai puţin de 500 000 de euro pentru o croazieră de cinci zile pe Dunăre, în România şi Serbia. Și nu a fost deloc ușor de organizat. Reprezentanții agenției de turism au adus vaporul, pe care au urcat 50 de invitați ai afaceristului, tocmai de la Amsterdam. Un alt exemplu este o vacanţă în insula Mauriţius, urmată de o săptămână în Dubai. Pentru cazarea la o vilă prezidenţială cu plajă privată, yacht [detalii...]
Timișorenii care nu și-au ales încă o destinație de vacanță pentru la vară sunt așteptați la un nou târg de turism organizat în orașul de pe Bega. În perioada 21 – 23 martie, are loc la Sala Polivalentă a Camerei de Comerț Timișoara Târgul de Turism Vacanța. Pentru publicul larg, organizatorii doresc să ofere mai mult decât doar niște standuri cu oferte de turism. Ci vor sa îi facă pe vizitatori participanți la diverse evenimente, pentru copii [detalii...]
De luni, elevii se întorc iar în bănci, pentru că după o săptămână de vacanța începe cel de-al doilea semestru al anului școlar 2013 – 2014. O parte din elevii și liceenii din Timiș intră peste doar câteva zile în febra examenelor pentru că încep simulările la Evaluarea Națională, olimpiadele, iar din luna martie și cele la examenul de Bacalaureat. Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș, copiii mai au de [detalii...]
TimisoaraOnline foloseste cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență pe site-ul nostru.
Continuând să utilizați site-ul nostru, fără a schimba setările, sunteți de acord cu utilizarea de cookie-uri..