Ultimele stiri

Târgul „Roadele toamnei” și-a deschis porțile la Muzeul Satului Bănățean FOTO

targul roadele toamnei

Târgul „Roadele toamnei” a fost deschis, astăzi, la Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara. Sute de timişoreni au fost prezenţi de la prima oră pentru a alege cele mai bune şi accesibile fructe sau legume, dar nu au ocolit nici standurile cu brânză, pâine, miere, must, vin, produse din carne sau alte produse tradiţionale. Sunt prezenţi peste 50 de producători agricoli din judeţele Timiş, Arad, Hunedoara, Caraş-Severin şi Bihor.

„Le mulţumesc tuturor producătorilor prezenţi şi sper să avem trei zile în care toţi bănăţenii să reuşescă să-şi facă toate proviziile pentru la iarnă la preţuri cât mai bune”, a declarat Titu Bojin, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

„Sper din tot sufletul ca atât producătorii cât şi cumpărătorii să plece mulţumiţi de la Roadele toamnei. Este foarte important să oferi ceva, dar este şi mai important modul în care oferi, iar eu cred că Muzeul Satului Bănăţean din Timişoara este locul potrivit pentru acest eveniment”, a declarat Dan Radosav, managerul Muzeului Satului Bănăţean.

Târgul Roadele toamnei va fi deschis vineri până la ora 20:00, iar sâmbătă şi duminică între orele 10,00 şi 20,00.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*