Ultimele stiri

Te gândești să-ți faci flotant ca să-ți înscrii copilul în clasa pregătitoare la Liceul Pedagogic din Timișoara? Ce anunț important a făcut Inspectoratul Școlar Timiș

Părinții din Timișoara care se gândesc, și în acest an, să-și facă viză de flotant ca să-și poată înscrie copiii la școlile de elită aflate în centrul orașului, ar trebui să se răzgândească. Și asta pentru că Inspectoratul Școlar Timiș ar putea lua, vineri, o decizia care le va strica planurile.

„Inspectoratele școlare pot decide dacă liceele pedagogice au sau nu circumscripție școlară. Până vineri trebuie să luăm o decizie în acest sens. Dacă ne hotărâm să nu alocăm o circumscripție școlară Liceului Pedagogic, dacă au existat situații de părinți care și-au făcut un domiciliu undeva în apropiere, pe străzile Liceului Pedagogic, aceștia pot ajunge în situația de a nu conta acel domiciliu, ci înscrierea urmând să se facă pe criterii specifice, pe care încă nu le-am stabilit”, a explicat, astăzi, Aura Danielescu, inspectorul școlar general al județului Timiș.

Reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș preconizează că, la fel ca în anii precedenți, și acum vor fi câteva școli la care părinții se vor înghesui să-și înscrie copiii în clasa 0. Astfel, ISJ Timiș va fi nevoit să suplimenteze numărul de clase alocat inițial.

În acest an, ISJ Timiș a aprobat 268 de clase pregătitoare, în care pot fi înscriși 5.743 de copii.

Prima etapă a înscrierilor în clasa pregătitoare începe în 23 februarie și are trei faze. În faza întâi pot fi înscriși și vor fi înmatriculați elevii care aparțin circumscripției școlare, ulterior, urmând să se înscrie elevi pe locurile rămase libere din afara circumscripției școlare. În faza a treia urmează să se înscrie copiii care au optat prin fișa de înscriere pentru revenirea în școala de circumscripție, dacă nu au fost înmatriculați în școala pentru care au avut prima opțiune.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*