Ultimele stiri

Te plimbi cu bicicleta pe trotuare, la Timișoara? Riști să fie amendat

verde pentru biciclete

Timișorenii care se plimbă cu bicicleta pe trotuare pe care nu au fost amenajate piste riscă să fie amendați. Astăzi, polițiștii de la Rutieră au explicat pe unde au voie și pe unde nu să circule bicicliștii.

Potrivit polițiștilor, cele mai multe accidente din Timișoara sunt cauzate de bicicliști care, de cele mai multe pri, nu știu ce obligații au. „Ponderea cea mai mare a accidentelor la nivelul județului, în special la Timișoara, o cauzează bicicliștii. Ori sunt ei agresați în trafic, ori sunt indisciplinați”, a declarat Ionel Icobescu, de la Serviciul Rutier al IPJ Timiș.

Polițistul timișorean a explicat că bicicliștii nu au voie să pedaleze pe trotuare pe care nu sunt amenajate piste. În acest caz, ei trebuie să circule pe carosabil, nu printre pietoni. De asemenea, bicicliștii trebuie să țină cel puțin o mână pe ghidon și nu au voie să pedaleze dacă au consumat băuturi alcoolice și nici în paralel cu alți bicicliști.

Totodată, bicicliștii trebuie neapărat să se dea jos de pe bicicletă atunci când traversează o trecere de pietoni. „Se numește trecere de pietoni, nu este trecere pentru bicicliști. Excepții sunt atunci când pista de biciclete este amenajată pe lângă trecerea de pietoni. Atunci, biciclistul nu are obligația să se dea jos de pe vehicul”, mai explică Ionel Icobescu.

Potrivit agentului de la Rutieră, aproape în fiecare zi sunt câte două, trei accidente în care sunt implicați bicicliști. În această lună, la Timișoara, a fost inițiată campania pentru informarea și educarea bicicliștilor „Povestea bicicletei supreme prin orașul tău”.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*