Ultimele stiri

Teatru cu păpuși pentru prichindeii din Timișoara, la Iulius Mall, duminică

Micuții din orașul de pe Bega sunt așteptați, duminică, de la ora 12.00, la o nouă sesiune de teatru cu păpuși. De această dată, prichindeii vor avea parte de piesa “Capra cu trei iezi”, în food court-ul de la Iulius Mall.

De asemenea, copiii se vor putea întâlni, tot duminică, dar de la ora 14.00, la etaj, cu personajele preferate din desenele difuzate pe postul Cartoon Network. Îndrăgitele personaje din serialele animate “Uimitoarea lume a lui Gumball”, Gumball și Darwin, precum și cele din “Să-nceapă aventura”, Finn și Jake, se vor afla în zona Intersport special pentru prichindeii din Timișoara. Copiii pot face cunoștință cu acestea până la ora 18.00.

La aceste acțiuni va exista şi un spaţiu dedicat strângerii de jucării pentru micuții defavorizaţi, ca urmare a răspunsului fanilor la campania umanitară desfăşurată pe site-ul CartoonNetwork.ro la sfârșitul anului trecut. Lansată sub sloganul “Bucuria de a dărui este la fel de mare ca bucuria de a primi”, campania a atras în număr mare copiii, care au jucat aproape 14.000 de jocuri şi au obţinut puncte, transformate de Cartoon Network şi sponsorii campaniei în 3.000 de cadouri pentru copiii defavorizaţi.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*