Ultimele stiri

Timișenii le-au dat de furcă polițiștilor din tot județul în perioada Paștelui

Politie

Peste 1000 de poliţişti au acţionat în perioada Sărbătorilor Pascale în scopul menţinerii ordinii şi liniştii publice. Nu le-a fost deloc ușor căci spiritele nu s-au liniștit nici în această peroiadă. Oamenii legii au avut de-a face cu scandaluri, bătăi și accidente rutiere. În doar trei zile, s-au constatat 29 de infracţiuni şi s-au aplicat aproape 600 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 62.000 de lei.

În perioada 19-21 aprilie, peste 1000 de poliţişti au acționat pe raza județului Timiș pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică, precum şi asigurarea unui trafic rutier în condiţii de siguranţă. Astfel, poliţişti de ordine publică, rutieră, transporturi, arme, investigaţii criminale şi investigarea fraudelor, s-au aflat în stradă, acţionând pentru păstrarea ordinii şi siguranţei publice, apărarea patrimoniului public şi privat, siguranţa rutieră şi a transporturilor feroviare, pentru ca toţi românii să se bucure în linişte de Sărbătoarea de Paşti.

Poliţiştii au intervenit la aproape 350 de evenimente sesizate prin Serviciul Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, aplanând 126 de stări conflictuale.

De asemenea, au fost aplicate 563 de sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 62.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind ordinea şi liniştea publică, acte de comerţ ilicit şi încălcarea normele rutiere.

În aceeaşi perioadă, poliţiştii rutieri au reţinut în vederea suspendării 14 permise de conducere pentru neacordarea de prioritate pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea limitelor legale de viteză, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire şi semnificaţia luminii de culoare roşie a semaforului electric şi au retras două de certificate de înmatriculare.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*