Ultimele stiri

Timișoara ar putea avea un nou Muzeu al Revoluției, de 3 milioane de euro. Cine a făcut anunțul

După mai bine de 25 de ani de la Revoluția anticomunistă din Decembrie 1989, Timișoara ar putea avea un muzeu al Revoluției modern. Senatorul PNL Ben-Oni Ardelean a declarat, astăzi, că ar exista bani pentru realizarea acestui obiectiv, aproximativ trei milioane de euro. Parlamentarul a avut o discuție, în urmă cu trei săptămâni, cu ministrul Culturii, care l-a asigurat că deschiderea financiară obținută în urmă cu mai bine de un an este încă valabilă.

„Proiectul a cunoscut un oarecare blocaj anul trecut datorită ministrului din perioada respectivă, care avea o problemă cu Timișoara în sine. Am găsit acum deschidere la noul ministru, care a înţeles că acest muzeu nu este doar al bănăţenilor, ci unul pentru România. Întrucât aceste fonduri de trei milioane de euro sunt încă disponibile și viabile, acest proiect poate fi gestionat doar de minister. Asta presupune ca Ministerul Culturii să aibă întreaga coordonare, să aibă clădirea proprie sau un teren pe care să construiască o clădire proprie, iar muzeul să fie gestionat de minister. Nu e muzeul meu, nu e al primarului, e al României”, a declarat, astăzi, senatorul Ben-Oni Ardelean.

Parlamentarul de Timiș a mai dezvăluit că, în acest moment, împreună cu primarul Nicolae Robu încearcă să identifice un loc în care muzeul ar putea fi realizat.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*