Ultimele stiri

Timișoara ar putea avea un PARC ACVATIC. Ce propun doi consilieri locali

aquaparc

Timișorenii s-ar putea distra într-un parc acvatic chiar în oraș, astfel că nu vor mai fi nevoiți să meargă în localitățile învecinate. Doi consilieri locali, Nistor Geană și Dan Idolu, propun crearea unui Aquaparc în zona Mehala, pe un teren ce are o suprafață de 12 hectare și care este deținut de Primăria Timișoara.

Cei doi aleși locali au solicitat să se dea drumul la studiul de fezabilitate pentru amenajarea parcului acvatic, mai ales că au fost alocați, în luna februarie, 100.000 de lei pentru acest studiu.

„Este oportună și relativ urgentă finalizarea studiului de fezabilitate pentru acest obiectiv de interes local și regional, deoarece trebuie să fim pregătiți cu documentele necesare întocmirii și depunerii cererii de finanțare în momentul în care se publică ghidul solicitantului, aferent axei de finanțare gestionate de ADR 5 Vest. Finanțarea acestui obiectiv, în proporție de 70% din bugetul local, trebuie să fie dedicată în primul rând contribuabililor Timișoarei. Acest obiectiv va genera venituri pentru bugetul municipiului”, se arată în motivarea celor doi consilieri locali.

În Aquaparc ar urma să fie realizate bazine acoperite, în aer liber, cu apă termală, o zonă de jocuri acvatice și hidroterapie, zonă SPA, de relaxare, masaj sau fizioterapie. Aleșii locali cred că ar putea fi realizat și un hotel cu 70 de camere, o parcare, terenuri de sport și un parc.

„Desigur că Timișoara necesită un parc de distracții și un aquapark. Numai că, atunci când faci o investiție atât de mare, trebuie să ai în vedere toate aspectele ce țin de ea și de exploatarea ei ulterioară. Și atunci, rămâne o întrebare: merită să dedici din terenul foarte scump care este în oraș, bun pentru alte dezvoltări, cu o suprafață atât de mare, ca să faci un asemenea parc? Sau, mai degrabă, este rațional să facem și noi în Timișoara ce au făcut cu toții din alte părți, să amplasăm un astfel de parc puțin în afara orașului, unde terenul este incomparabil mai ieftin”, a explicat, astăzi, Nicolae Robu.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*