Ultimele stiri

Timișoara, unul dintre cele mai bune orașe din România în care să faci afaceri

incheiere afaceri2

Timișoara este unul dintre cele mai bune orașe din România în care poți începe o afacere. București, orașul care generează 20% din PIB-ul țării, este cea mai bună alegere pentru afaceriști, potrivit unui clasament realizat de revista Forbes România. Pe locul doi se află Timișoara, urmată de Cluj-Napoca, Ploiești și Oradea.

Clasamentul a fost realizat după criterii precum: PIB-ul regional, PIB-ul pe cap de locuitor, câștigul salarial mediu net, șomajul și investițiile străine. Pe lângă acestea, importante în realizarea clasamentului au fost și existența infrastructurii, stocul rezidențial, polii de business, facilități educaționale cu impact pe piața muncii și deschiderea autorităților locale față de investitori.

Topul arată că Timișoara este cel mai dezvoltat oraș din punct de vedere economic după București, iar accentul a căzut pe atragerea investițiilor străine.“Italienii sunt cei mai numeroși investitori străini din Timișoara, dar americanii sunt primii la capitolul valoare a capitalului strain”, arată reprezentanții Forbes România.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*