Ultimele stiri

Timișoara va avea un centru pentru depistarea cancerului și a bolilor congenitale la micuții care încă se află în burtica mamei

cercetare cancer

Timișoara va avea cel mai performant centru din zona de vest a țării în care vor fi depistate mult mai eficient bolile congenitale și cancerul încă din perioada perinatală, adică din cea dea 22 lună de gestație și până la o lună de viață.

Centrul de cercetare medical transnațională privind impactul terapeutic și de prevenire a cancerului și a bolilor congenital în perioada perinatală va fi realizat în cel mult 17 luni prin intermediul unui proiect finanțat cu bani de la Uniunea Europeană, în valoare de peste 11 milioane de lei. Proiectul a fost câștigat de Spitalul Municipal Timișoara, iar centrul va fi realizat într-o clădire ce va fi reabilitată pe strada 16 Decembrie, unde vor fi amenajate mai multe laboratoare și vor fi achiziționate echipamente medicale de ultimă generație.

“Vom avea un RMN performant, un aparat de citologie în mediu lichid, care nu există în niciun spital de stat din zona de vest a țării. De asemenea, vom beneficia și de un ecograf, cardiotografe, oftalmoscop, EKG și alte aparate medicale. În secția de Radiologie va fi instalat un server de telemedicină pentru ca imaginile de la RMN sau ecografe să fie transmise și altor medici din diferite locații”, a declarat Olimpia Oprea, medic ginecolog la Maternitatea “Odobescu” din cadrul Spitalului Municipal Timișoara și responsabil de proiect.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*