Ultimele stiri

TIMIȘOARA: Zăpada și vântul puternic au dat peste cap traficul aerian. Ce curse au fost anulate

avion zapada

Traficul aerian este afectat la Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia de condițiile meteo nefavorabile ce s-au manifestat noaptea trecută și în această dimineață în toată Europa.

Reprezentanții aeroportului timișorean anunță că datorită vântului transversal puternic, Cursa W 3524 programată să aterizeze aseară la Timișoara de la Charleroi (Bruxelles) cu 143 pasageri, a fost deviată la Aeroportul Cluj.

Vântul de mare intensitate în rafale, care bate transversal pe pistă, cu peste 70 de km/ora a făcut ca aterizarea sau decolarea programată a aeronavelor să devină extrem de dificilă. Astfel, au fost afectate cursele cu decolare în această dimineață: W6 3531 către Dortmund (145 pasageri) și LH 1663 către Munchen (76 de pasageri) care nu au putut decola spre destinații și așteaptă la Timișoara ameliorarea condițiilor meteo (în mod deosebit reducerea intensității vântului).

Cursa RO 601 de la București și cursa RO 602 spre București, precum și cursele W6 3501 și W6 3502 către și dinspre Londra și W6 3551/W6 3552 către și dinspre Bergamo au fost anulate.

„Aeroportul Internațional Timișoara a luat măsuri începând cu primele căderi de zăpadă, astfel încât s-a intervenit începând de duminică și pe tot parcursul nopții și dimineții de azi pentru curățarea pistei și a căilor de rulare cu utilajele din dotare, cu materiale anti-derapante și anti-givrante. Condițiile meteo deosebit de dificile din cursul acestei dimineți, datorate unui vânt puternic, în rafale (cu efect de forfecare), ce a viscolit zăpada și a format un strat de gheață, fac extrem de dificilă aterizarea și decolarea aeronavelor. Estimăm că după ora 13:00, când intensitatea vântului se va reduce semnificativ, vor fi create condiții pentru reluarea traficului în condiții normale”, anunță conducerea aeroportului din Timișoara.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*