Ultimele stiri

Timișorenii, așteptați să alerge pentru elevii merituoși

alerg pentru o cauza

„Alege să alergi 5 km din traseul de 200 km și susține-i pe elevii care au nevoie de încurajarea noastră!” – acesta este mesajul pe care un tânăr IT-ist îl transmite timișorenilor.

În perioada 6 -7 septembrie urmează a treia ediție a proiectului „Alerg Pentru O Cauză”, prin care elevi merituoși ai Colegiului Național „Samuil Vulcan” dvor fi recompensați cu burse de studiu anuale.

Timișorenii care doresc să se implice sunt așteptați să alerge câte  cinci kilometri din totalul de 200 de kilometri de pe ruta Timișoara – Beiuș și să facă o donație pentru elevii silitori. Mai mult, alergătorii pot opta chiar și pentru distanțe mai lungi, de chiar 20 – 25 de kilometri.

De asemenea, fiecare alergător care se înscrie în proiect trebuie să promoveze proiectul și să colecteze bani din donații.

„Îmi doresc să continui acest proiect cât mai mulți ani. E modul prin care încerc să mă implic pentru a susține comunitatea în care eu m-am format și să susțin educația în liceul în care și eu am învățat și unde am început să-mi gândesc viitorul profesional. Tinerii au nevoie de încurajare pentru a lua deciziile corecte pentru viitorul lor, iar studiul, educația sunt un început foarte bun. Susținătorii Alerg pentru o Cauză și cu mine încercăm să oferim această încurajare prin burse de studiu lunare. Le mulțumesc tuturor celor care sunt alături de mine în această cauză și îi invit și pe alții să sprijine tinerii buni la învățătură”, spune Remus Sime, inițiatorul proiectului.

Ediția a treia a proiectului Alerg pentru o Cauză este susținută și de Clubul Sportiv Alergotura din Timișoara. Donaţii se pot face în următorul cont: Sime Remus, IBAN: RO14RZBR0000060014437330, SWIFT: RZBRROBU, Raiffeisen Bank, Agenţia Timişoara, Str. Coriolan Brediceanu, Nr. 10.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*