Ultimele stiri

Timișorenii au admirat „Super Luna”, noaptea trecută

super luna

Fenomenul astronomic de Lună plină la perigeu – cunoscut în ultimii ani sub denumirea pompoasă de „Super Lună” -, când satelitul natural al Pământului s-a aflat la o depărtare de 356.896 de kilometri de Terra, a putut fi observat în noaptea de duminică spre luni chiar și de timișoreni.

Potrivit definiţiei date de Richard Nolle, o „Super Lună” este o Lună nouă sau una plină care se află la punctul cel mai apropiat de Terra pe orbita satelitului. Fenomenul este considerat banal din punct de vedere astronomic, pe parcursul unui an putând fi observate, în medie, aproximativ 4-6 „Super Luni”.

În ceea ce priveşte anul 2014, potrivit definiţiei lui Nolle, se pot observa cinci „Super Luni”. Prima din 2014 a fost pe 1 ianuarie, a doua, pe 30 ianuarie, a treia, pe 12 iulie.

Următoarele „Super Luni” ale acestui an vor fi pe 10 august şi pe 9 septembrie.

Perseidele, unul dintre numeroasele roiuri de meteori activi într-un an, va avea anul acesta punctul maxim de activitate în noaptea de 12 spre 13 august, între orele 11.00 şi 05.00 (ora României), scrie Mediafax.

Foto: David Dumitrescu

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*