Ultimele stiri

Timișorenii au încins hora bănățeană în Parcul Rozelor, la Festivalul Vinului. Ce surprize îi așteaptă pe vizitatori FOTO

festivalul vinului

Parcul Rozelor a fost luat cu asalt, aseară, de o mulțime de timișoreni de toate vârstele, care au venit să asculte spectacolul de muzică populară pregătit în cadrul primei zile a Festivalului Vinului. Nicoleta Voica, Felicia Stoian, Petrică Moise sau Petrică Miulescu Irimică au fost doar câțiva din îndrăgiții interpreți de muzică populară care au urcat pe scenă. Timișorenii prezenți în Parcul Rozelor nu au stat liniștiți pe scaune și au încins o horă bănățeană.

Ca de obicei, cei care vor trece pragul Festivalului Vinului, în acest weekend, se vor putea înfrupta cu mici, frigărui, hamsii sau purcei la proțap stropiți din belșug cu vinuri din podgorii renumite. Nu lipsesc cozonacii secuiești, clătitele uriașe sau gogoșile delicioase. De asemenea, la fel ca în anii precedenți, deși este un festival al vinului, printre comercianți și-au făcut loc și câțiva care vând…sutiene, ciorapi, chiloți și prosoape de bucătărie.

Iată ce vă așteaptă astăzi și mâine la Festivalul Vinului, în parcul Rozelor:

Sâmbătă, 8 noiembrie

16.00 Ansamblul Hora Timişului
17.00 Fanfara Timișoara Big Band
18.00 Grupul Reflex
19.00 Recital susținut de Andreea Voica şi Mihaela Petrovici
20.00 Concert: Phaser, What’s Up, Mircea Baniciu Trio

Duminică, 9 Noiembrie

16.00 Ansamblul Folcloric Doina Timişului
17.00 Ansamblul Timişul cu participarea soliştilor vocali: Ramona Vița, Carmen Popovici Dumbravă, Doriana Talpeș, Andreea Aleușan, Georgiana Vița, Anca Panțîru, Mimi Borțun Popescu, Luminița Safta, Alexandra Iacob, Andrada Chiriță, Raluca Modi, Larisa Horvat, Vasile Conea, Adrian Stanca, Dumitru Stoicănescu, Dumitru Teleagă.
Prezintă: Daniela Băcilă
În rolul lui Bachus – actorul Eugen Moțățeanu.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*