Ultimele stiri

Timișorenii, invitați într-o altfel de excursie cu trenul pe calea ferată Oravița-Anina, una dintre cele mai frumoase din țară

calea ferata oravita-anina

Timișorenii, și nu numai, sunt invitați să ia parte la o excursie literar-muzicală de o zi cu trenul pe calea ferată Oravița-Anina, prima cale ferată din România, pe care CFR vrea să o închidă.

Acțiunea este organizată de clubul Mecena al Culturii Literare Timișoara și va avea loc în data de 11 octombrie. „Împreună cu un tour-operator, vom închiria pentru o zi trenul istoric Oravița – Anina. În acest fel, încercăm să atragem atenția asupra unei posibile modalități de salvare a liniei care este una dintre cele mai frumoase din țară datorită traseului montan cu viaducte și prin vechime. Avem deja 30 de turiști înscriși, pentru a putea fi rentabilă închirierea avem nevoie de două autocare”, transmit pe Facebook organizatorii excursiei literar-muzicale.

Înscrieri se pot face la inginer Ioan Gropsian, coordonatorul  Colectivului de turism cultural al Asociației Ariergarda:  gropsian@yahoo.com, mobil 0722454022.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*