Ultimele stiri

Timișorenii pot beneficia de teste gratuite de tensiune si colesterol

Timişorenii îşi pot măsura gratuit tensiunea arterială şi colesterolul până la sfârşitul lunii iulie. În fiecare zi, de luni până vineri, între orele 9 și 17, oamenii pot merge la cele şapte standuri amplasate în Timișoara pentru a beneficia de teste medicale gratuite. Campania este desfăşurată de Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie în pieţele Victoria, 700, Traian, Iosefin şi Verde, precum şi în Calea Lipovei şi Calea Girocului.

Hipertensiunea arterială cunoscută sub numele de tensiune arterială crescută sau hipertensiune provoacă decesul a cel puțin nouă milioane de oameni în fiecare an, la nivel global.

Specialiștii spun că de cele mai multe ori, persoanele cu tensiune arterială crescută au glicemia ridicată sau valori crescute ale colesterolului şi prezintă un risc mare de atacuri de cord şi accidente vasculare cerebrale.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*