Ultimele stiri

Tradiții de Crăciun în întreaga lume

mos craciun

Este ajunul Crăciunului și chiar dacă această sărbătoare nu mai este 100% tradițională, merită să ne amintim de adevăratele obiceiuri ale Crăciunului, însă nu doar în România ci în întreaga lume.

 

Iată cele mai frumoase tradiții de Crăciun din întreaga lume!

Tradiții de Crăciun în România

În România, fiecare regiune are propriile sale tradiții strămoșești de Crăciun. Astfel, un obicei din Ardeal poate să nu fie regasit în Maramureș, la fel cum unul din Dobrogea nu va fi regăsit în Moldova. Dacă ar fi sa le enumeram pe toate, am ajunge la sute de obiceiuri și zeci de pagini scrise, așadar vom aminti doar acele tradiții românesti de Craciun care coincid indiferent de zonă.

În ordine cronologică, tradițiile de Crăciun care se respectă în toată România sunt: taierea porcului de Ignat (20 decembrie), mersul cu colindul la rude și vecini, pregătirea mâncărurilor tradiționale cu una sau doua zile înainte de sărbătoare, împodobirea bradului de Crăciun în Ajun sau în ultima sâmbătă înainte de Crăciun, așezarea cadourilor sub brad în noaptea de Ajun, mersul la Biserică în dimineata de Crăciun și masa cu toată familia în prima zi a Crăciunului.

In noaptea de 24 spre 25 decembrie, multi romani lasa pe masa un colac si o cana cu apa, acestea fiindu-le destinate celor morti, despre care se spune ca in noaptea respectiva vin sa isi revada casa. De asemenea, se zice ca este bine ca primul om care iti intra in casa in ziua de Craciun sa fie barbat, caci aduce noroc. In plus, nu se matura in prima zi de Craciun, nu se minte, nu se injura.

Traditii de Craciun in lume: cum se sarbatoreste Nasterea Domnului in Europa

Italia

Italienii pun mare pret pe Craciun si pe familia reintregita in zilele de sarbatoare, ba chiar existand o zicala a lor „Natale con i tuoi, Pasqua con chi vuoi” (Craciunul cu ai tai, Pastele cu cine vrei). Masa oficiala de Craciun este una bogata, cu aperitive, supe si mai multe feluri principale, dureaza cel putin trei ore si incepe cu o rugaciune. Se mananca mult peste si fructe de mare.

Inainte de masa, se deschid cadourile aduse in noaptea anterioara de Babbo Natale (Mos Craciun). In unele zone ale Italiei, cadourile vin abia la cateva zile diferenta si sunt aduse de o vrajitoare buna. Italienii merg la Biserica inainte si dupa prima zi de Craciun.

Cehia

Bradul de Craciun se impodobeste doar in seara de Ajun, altfel aduce ghinion familiei. Masa de Craciun nu este foarte bogata, ci echilibrata, si se bazeaza pe peste si oua. O traditie putin cam ciudata a cehilor este aceea ca la masa trebuie sa fie un numar par de persoane, altfel persoana care nu are pereche/partener va muri in anul ce vine.

Franta

In privinta cadourilor, in aceasta tara se da o lupta intre Mos Craciun (Père Noel) si Mos Nicolae (Père Nicolas). In unele zone ale Frantei, copiii primesc cadourile de Sarbatori la inceputul lui decembrie, din partea lui Mos Nicolae. Alti copii primesc cadourile de la Mos Craciun, in prima zi de Craciun.

O traditie culinara respectata de toti francezii in ziua de Craciun este sa serveasca „Bûche de Noel”, o prajitura cu multa ciocolata, care seamana cu o buturuga.

Finlanda

Dupa masa de Craciun, bazata pe carne de vanat si peste, finlandezii se intalnesc la sauna. Dupa aceea, se odihnesc putin ai apoi merg cu totii la mormintele rudelor.

Germania

Nemtilor trebuie sa le multumim pentru obiceiul impodobirii bradului, care pare a avea origini germanice. Tot de la ei avem si cantecul „O, Tannenbaum!” („O, brad frumos!”), tradus de-a lungul timpului in zeci de limbi diferite. In Germania sunt doua mese principale: masa din Ajun, cu carne de porc sau purcelus de lapte si budinca de macaroane, si masa din prima zi de Craciun, cu gasca la cuptor si traditionala prajitura Stollen. Aceasta prajitura seamana cu cozonacul romanesc, insa este umpluta cu fructe confiate, martipan si ghimbir.

O traditie nemteasca spune ca toata noaptea de Craciun este bine sa arda lemne in curte sau in soba, ca sa apere casa de hoti si necazuri tot anul ce urmeaza.

Islanda

Islandezii sunt tare norocosi! Pentru ei vin 13 Mosi si fiecare lasa cate un mic cadou copilasilor cuminti. Cate un Mos cu nume haios vine de departe din munti in fiecare zi, incepand cu 12 decembrie. Copiii cuminti primesc dulciuri, jucarii, fructe si lozuri in plic, iar copiii rai primesc doar cartofi. Marea Sarbatoare a Craciunului se incheie abia pe 6 ianuarie, cand si cel de-al 13-lea Mos a ajuns inapoi acasa, in munti.

Grecia

Craciunul se sarbatoreste dupa Calendarul Iulian (calendar orthodox de rit vechi), pe 7 ianuarie, iar cadourile se primesc de Anul Nou. Tot in noaptea dintre ani, cel mai batran membru al familiei spune o rugaciune si stropeste casa cu apa sfintita, ca sa o apere de necazuri si de Killantzaroi, niste spiridusi rai care intra pe horn sau pe geam si fac dezordine, sting focul, leaga cozile cailor si acresc laptele. Amuzant, nu-i asa?

Suedia

Pentru suedezi, cea mai importanta zi este Ajunul, prilej cu care se pregateste o masa speciala bazata pe sunca, peste si fasole. De obicei, dupa masa din Ajun, rudele isi fac cadouri. Cei mici isi primesc cadourile a doua zi de dimineata si le descopera, ca de fiecare data, intr-un sac ascuns in zapada. Acolo le lasa Mosul, care este un pitic imbracat in rosu, cu barba alba si mare amator de orez cu lapte.

Statele Unite ale Americii

In America, sarbatoarea Craciunului este prilej de voie buna, luminite prin tot orasul, brazi imensi cu decoratiuni stralucitoare si multa agitatie pentru pregatiri. Ba chiar se nasc adevarate competitii intre vecini in functie de cat de frumos isi decoreaza casa. Masa festiva este bazata pe curcan si o prajitura asemanatoare cozonacului, cu fructe confiate. Cum sa nu fie Craciunul o super sarbatoare pe continentul american cand exista 11 orase cu numele Santa Claus in America si 50 de localitati cu numele Noel?

Rusia

La fel ca in Grecia, conform calendarului ortodox de rit vechi, Craciunul se sarbatoreste in Rusia pe 7 ianuarie. Extrem de importante pentru rusi sunt slujbele tinute in biserici si catedrale, de la care nimeni nu lipseste. Sunt doua mese de Craciun principale: masa de Ajun, la care se mananca de post, felul principal fiind Kutya, un terci din boabe de grau mancat de toti mesenii din aceeasi farfurie, si masa de Craciun cu 12 feluri de mancare, cate unul pentru fiecare dintre cei 12 Apostoli. Cadourile sunt aduse de Babuska (Mos Craciun) impreuna cu Snegurocika (Alba ca Zapada).

Cuba

Cumva traditia taierii porcului din Romania seamana cu cea din Cuba, doar ca aici porcul, dupa ce se taie, se parleste intr-o groapa sapata in pamant, animalul sacrificat fiind acoperit cu carbuni incinsi. Masa de Craciun se bazeaza pe friptura de porc, fasole orez si Yuca – un piure din plante traditionale.

Jamaica

La capitolul culinar, Craciunul din Jamaica este cu siguranta cel mai exotic. Aici, la masa festiva se serveste orez, fasole, pui, coada de vitel si carne de capra, iar bautura specifica sarbatorii de Craciun este preparata din macris, chimen, coaja de portocala, rom si zahar.

Craciunul in Australia

Nu am putea vorbi despre traditii de Craciun in lume daca nu am aminti si cum se sarbatoreste Craciunul in Australia, cea mai mare insula din lume si, totodata, cel mai mic continent.

Un prim detaliu inedit este acela ca, in Australia, Craciunul se sarbatoreste in timpul asa-zisei vacante de vara. Cel mai popular moment este acela al colindelor la lumina lumanarii, cand toti oamenii din fiecare comunitate se intalnesc, aprind lumanari si canta. De Craciun, casele australienilor sunt decorate cu flori, frunze de palmier si ferigi, iar in noaptea de Ajun, se merge la Biserica. Dupa micul dejun al diminetii de Craciun, oamenii se intorc la Biserica si abia cand revin acasa are loc masa festiva, bazata pe curcan, preparate la gratar si budinca cu fructe.

In timpul zilelor libere de Craciun, cei mai multi australieni ies la plimbare pe jos sau cu bicicleta, merg la picnic sau la inot. Exista obiceiul ca, a doua zi de Craciun, sa se stranga bani pentru cei mai importanti oameni ai comunitatii (preotul, postasul, cel care aduce ziarul etc). Acesta este un mod de a le multumi pentru ajutorul adus in anul care se incheie.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*