Traian Băsescu: Fac un apel la Avocatul Poporului să facă întâmpinare la Curtea Constituţională legat de Legea educaţiei
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Palatul Cotroceni, că îşi doreşte ca armata ucraineană să lichideze opoziţia separatiştilor proruşi cât mai curând.
Potrivit Mediafax, președintele Traian Băsescu a făcut următoarele declarații în conferința de astăzi:
– Avem nişte probleme cu ţara. Sunt trei teme pe care doresc să le discutăm astăzi: promulgarea legii de aprobare a acordurilor de asociere a Republicii Moldova, Georgia şi Ucraina, ordonanţa de urgenţă privind promulgarea Legii educaţiei şi legea cu privire la reducerea CAS-ului.
– Azi am trimis la Monitorul Oficial acordurile de asociere la UE a celor trei ţări.
– Aș vrea să trag o concluzie asupra a ceea ce s-a întâmplat din acest punct de vedere. Se dovedește că nimeni nu poate opri evoluția unei națiuni oricât de neconvenabil ar fi politic.
– Îmi doresc ca armata ucraineană să lichideze opoziţia separatiştilor proruşi şi poporul ucrainean să-şi urmeze drumul pe care îl doreşte.
– În ceea ce priveşte Republica Moldova, putem spune că şi Moldova, chiar în condiţii vitrege, cu o Transnistrie agresivă, iată că reuşeşte să semneze acordul de asociere şi să înceapă un drum de apropiere de UE.
– Miza Federaţiei Ruse în zonă este controlul politic. Şi Federaţia Rusă are de câştigat în urma semnării acestor acorduri de asociere.
Despre Legea Educaţiei
– Vreau să cred că Avocatul Poporului va face acest pas, chiar dacă nu o face cu bucurie. Plec de la premisa că dincolo de intervenţia mea, au fost şi alte intervenţii.
– De ce cred că trebuie făcut cât mai rapid. Anul şcolar începe în septembrie, iar în vară începe vacanţa judecătorească. Această întâmpinare trebuie făcută cât mai curând.
– Fac un apel la AP să facă întâmpinare la Curtea Constituţională.
Despre reducerea CAS-ului
– Am dubii privind oportunitatea acestei măsuri. Oportunitatea este legată de realitatea fondului de pensii. Avem un deficit pentru anul acesta de 12,3 miliarde de lei. Reducerea cu 5 la sută a CAS-ului pentru societăţi adaugă la deficitul de 12,5 miliarde încă 5 – 5,5 miliarde de lei. Asta înseamnă un deficit la fondul de pensii de 18 miliarde de lei.
– Îmi este greu să-mi imaginez cum va fi compensată această reducere.
Scrie un comentariu