Ultimele stiri

Traian Băsescu participă la ceremonia de învestire în funcție a noului președinte ucrainean

Președintele Traian Băsescu participă sâmbătă, la Kiev, la ceremonia de învestire în funcția de președinte al Ucrainei a lui Petro Poroșenko, a anunțat Administrația Prezidențială.Ceremonia va  avea loc la ora 10,00, la sediul Radei Supreme.

Petro Poroșenko a fost oficial proclamat președinte al Ucrainei de către Comisia Electorală Centrală de la Kiev, care a anunțat la 2 iunie rezultatele definitive ale alegerilor prezidențiale anticipate din 25 mai.

Scrutinul prezidențial anticipat s-a desfășurat după șase luni de criză începută prin mișcări de protest, continuată cu anexarea Crimeii de către Rusia și cu tensiunile separatiste din estul țării, unde provinciile majoritar rusofone Donețk și Lugansk și-au proclamat independența și s-au unit chiar în ajunul alegerilor prezidențiale. În plus, separatiștii proruși din aceste regiuni au împiedicat desfășurarea scrutinului prezidențial, iar confruntările armate din această zonă s-au intensificat înaintea alegerilor și s-au soldat cu zeci de morți, scrie Agerpres.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*