Ultimele stiri

Trei persoane au locuit într-un imobil al Primăriei ani de zile fără a plăti chirie. Ce măsuri s-au luat

Dacă viceprimarul Traian Stoia a prezentat, săptămâna aceasta, modul în care Primăria Timişoara percepe chirii pentru terenuri care nu-i aparţin, tot el a arătat cum mai multe persoane locuiesc în clădiri ale Primăriei pentru care, pur şi simplu, nu plătesc chirie.

Astfel, Traian Stoia a prezentat cazul unui imobil de pe strada Brâncoveanu, de la numărul 46, care „trebuia să fie demolat”. Cu toate acestea, clădirea, care este împărţită în trei apartamente, a rămas întreagă. Aici locuiesc trei persoane, iar conform declaraţiilor viceprimarului, nici una dintre acestea nu a putut să prezinte actele prin care se demonstrează că sunt chiriaşii Primăriei.

Situaţia, spune viceprimarul, durează de mai mulţi ani, iar doi dintre cei trei chiriaşi au primit somaţii de evacuare a imobilului. Unui singuri chiriaş îi este permis să rămână în clădire, dar numai până în luna mai.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*