Ultimele stiri

Ultimele pregătiri pentru alegerile de duminică. Secțiile de vot vor fi păzite de jandarmi și polițiști

Prefectura Timis

Doar câteva ore ne mai despart de aflarea numelui viitorului președinte al României. Eugen Dogariu, prefectul județului Timiș, anunță că buletinele de vot sunt în curs de distribuire.

„Cererile pentru urna mobilă se depun sâmbătă până la ora 21.00. La fel ca la primul tur, sunt 448 de locaţii unde sunt secţii de vot și 596 de secţii de vot. În toată această activitate legată de paza secţiilor de vot avem 144 de angajaţi ai MAI, adică de la IPJ, IJJ, Gruparea Mobilă de Jandarmi, Poliţia de Frontieră, TF, Serviciu Permise şi Paşapoarte. Toate aceste structuri pun la dispoziţie oameni pentru a asigura paza în secţiile de vot. În perioada campaniei au fost înregistrate cinci incidente electorale, patru contravenţii au fost aplicate, iar pentru un incident s-a deschis dosar penal”, a precizat prefectul.

Dogariu a mai spus că persoanele care se află în străinătate vor completa o cerere pe care o vor semna în fața membrilor secției de vot: „ca și în străinătate, și în cazul votului în România se aplică aceleași reguli privind votul pe liste suplimentare, cererea poate fi completată acasă, dar trebuie semnată în faţa membrilor secţiei de vot”.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*