ULUITOR! I-a trimis o SCRISOARE într-un balon cu heliu TATĂLUI EI MORT. Ce s-a întâmplat te va EMOȚIONA
Caz de-a dreptul emoționant în California! O adolescentă care i-a trimis un mesaj într-un balon cu heliu tatălui ei decedat povestește că i s-au înmuit picioarele în momentul în care a primit răspuns.
În fiecare an, începând din anul 2010 când tatăl ei a murit în urma unui atac cerebral, Ashlynn Marracino îi trimite acestuia câte o scrisoare în care îi spune cât de mult îi lipsește și îi cere să-i dea un semn că este acolo.
La fel ca în ultimii cinci ani, și anul acesta, pe 6 ianuarie, fata i-a scris un bilet și l-a pus într-un balon cu heliu, să zboare spre cer, acolo unde s-ar afla tatăl ei, sperând în continuare că va primi un semn.
Tatăl ei a fost în închisoare până când ea a împlinit zece ani, apoi, la un an după eliberare, a murit. Astfel, ea aproape că nu l-a cunoscut.
„Nu pot trăi cu faptul că nu ai fost niciodată alături de mine. Nu este drept, dă-mi un semn, te rog! Orice, numai să știu că ești acolo, undeva. Îmi este foarte dor de tine și vreau să te știu lângă mine”, i-a scris adolescenta tatălui ei decedat.
Povestea ia însă o turnură neașteptată. Lisa Swisley, proprietara unui restaurant din Auburn, a găsit balonul spart, cu biletul în fața localului său. Femeia a fost atât de impresionată, încât a decis să îi răspundă imediat copilei. Exemplul ei a fost urmat și de alți oameni care au aflat povestea, astfel cazul a ajuns unul foarte mediatizat.
„Am cerut un semn de la tatăl meu, iar dacă acesta nu este un semn, nu știu ce e”, a declarat Ashlynn la un post local de televiziune, scrie Libertatea.
Scrie un comentariu