Ultimele stiri

Un absolvent al Universității Politehnica din Timișoara, inventatorul primei cornee artificiale din lume. Cum l-a recompensat instituția timișoreană

traian chirila

Traian Chirilă, un chimist român în vârstă de 66 de ani, absolvent al Universității Politehnica din Timișoara, care a fost nevoit să fugă din țară din cauza lui Nicolae Ceaușescu, a făcut o descoperire extrem de importantă în domeniul medical. Chimistul a realizat prima cornee artificială din lume, în Australia, în urmă cu 14 ani, însă prea puțini români știu asta. Mai mult, deși este o mare personalitate. Traian Chirilă a fost o singură dată invitat în țară să vorbească despre invenția sa, de care beneficiază mii de oameni care nu au mai putut să vadă.

Ieri, conducerea Universității Politehnica din Timișoara a decis să-i acorde titlul de Doctor Honoris Causa. Traian Chirilă a povestit că a plecat din România pentru că nu i-a plăcut de Ceaușescu, dar mai ales de soția lui, dar a fugit “în mod elegant”. “Am acceptat o poziție în Libia, într-un combinat chimic mare, patru țări l-au construit. Am acceptat asta doar ca să plec în mod elegant, nu peste Dunăre sau peste arătură cum alții, din păcate, au trebuit să facă. A fost foarte normal când le-am zis vreau un bilet să mă duc în concediu acasă, dar să mă opresc la Viena, iar când am ajuns acolo am cerut azil politic pentru mine, soție și cei doi copii. După opt luni, Australia a fost prima țară care ne-a primit”, a explicat, ieri, Traian Chirilă.

Inventatorul român povestește că corneea artificială pe care a realizat-o a fost un adevărat progres, de ea au beneficiat cel puțin 1.500 de persoane oarbe. “Era necesară această descoperire, deși nu am avut pe nimeni în familie orb. Am privit situația de a fi orb extrem de dificilă și practic te pune în dificultate, am considerat că domeniul oftalmic e foarte potrivit să fac ceva important și folositor”, a mai spus cercetătorul român.

Totuși, Traian Chirilă nu se oprește aici, în acest moment, la institutul din Australia la care lucrează încearcă să facă o nouă descoperire în domeniul medical. “Dacă pacientul vine la timp, atunci îl tratăm în așa fel încât reparăm ulcerația sau orice condiție patologică s-a dezvoltat pe una din cornee. Luăm stelule stem sănătoase din ochiul celălalt, le tratăm într-un anumit fel și aici este ultima mea descoperire, fiindcă le dezvoltăm și le extindem pe niște suporturi care sunt niște proteine pe care eu le izolez din mătase, din coconii de mătase. Una se numește fibroină, alta sericină. Presupun că colegii mei au terminat, în acest moment, primele încercări pe ochiul unor animale vii”, a precizat profesorul.

Traian Chirilă nu crede că dacă ar fi rămas în România ar fi putut să facă această invenție, și asta pentru că “România nu are fonduri pentru cercetare, cercetarea este scumpă, iar cercetarea serioasă este și mai scumpă”.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*