Ultimele stiri

Un al doilea ATAC armat a avut loc la Copenhaga. Doi suspecţi au fost împuşcaţi mortal de poliţişti

Un al doilea atac armat a avut loc la Copenhaga la aproximativ zece ore după primul incident armat, produs sâmbătă după-amiază, şi soldat cu un mort şi trei răniţi, informează CNN. Potrivit presei locale, poliţia daneză a împuşcat mortal, duminică dimineaţa, un bărbat considerat suspect, după ce un alt bărbat a fost împuşcat mortal în urma schimbului de focuri din faţa sinagogii.

Poliţia din Copenhaga a anunţat duminică dimineaţa că l-a împuşcat mortal pe bărbatul despre care afirmă că este autorul atacurilor armate din Copenhaga, relatează BBC News online.

Poliţia a anunţat că înregistrări ale camerelor de supraveghere sugerează că bărbatul pe care l-a ucis duminică dimineaţa a comis ambele atacuri şi că nu sunt implicate alte persoane. Bărbatul considerat suspect a fost împuşcat în apropiere de staţia Nørrebro din Copenhaga duminică dimineaţa, imediat după ora locală 5.00 (6.00, ora României).

„Presupunem că acelaşi vinovat se află în spatele ambelor incidente şi presupunem totodată că… vinovatul împuşcat de către echipa de intervenţie a poliţiei este persoana din spatele ambelor asasinate”, a declarat Torben Molgaard Jensen, şeful poliţiei daneze, într-o conferinţă de presă.

El a anunţat că poliţia îşi va păstra prezenţa importantă în capitala daneză. Mai multe AICI .

Nivelul alertei la Copenhaga a fost ridicat după cele două atacuri armate, potrivit unui corespondent BBC

Duminică dimineaţa, poliţia a anunţat că ţinea sub supraveghere o adresă din cartierul Norrebro, aşteptând ca locuitorul să se întoarcă.

Atunci când s-a apropiat, el a observat ofiţerii de poliţie, a scos o armă şi a deschis focul, potrivit poliţiei. Ofiţerii au răspuns tirului şi l-au ucis.

Forţele de ordine investigau duminică dimineaţa dacă bărbatul împuşcat se află în spatele atacului armat comis sâmbătă după-amiaza în capitala daneză la Centrul cultural Krudttønden din cartierul Østerbro, unde se desfăşura o dezbatere despre artă, blasfemie şi libertatea de exprimare, la care participau şi controversatul caricaturist suedez Lars Vilks şi ambasadorul Franţei Francois Zimeray.

Într-un incident separat, către ora locală 1.00 (2.00, ora României), un bărbat, membru al comunităţii evreieşti, a fost împuşcat mortal după ce acesta a deschis focul asupra unor poliţişti, în apropierea unei sinagogi. Doi poliţişti au fost răniţi, unul în picior şi celălalt la braţ. Mai multe AICI .

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*