Ultimele stiri

Un avion malaysian cu 298 de persoane la bord, DOBORÂT de o rachetă sol-aer în Ucraina. Toţi pasagerii au murit

Un avion malaysian de pasageri având la bord 298 de persoane, care zbura de la Amsterdam spre Kuala Lumpur, s-a prăbuşit la frontiera dintre Ucraina şi Rusia, în regiunea separatistă Doneţk. TOŢI PASAGERII AU MURIT. „Este un act terorist”, afirmă preşedintele Petro Poroşenko, referindu-se la presupusa implicare a insurgenţilor proruşi în acest incident. Avionul malaysian a fost doborât de o rachetă sol-aer, a anunţat un oficial american, citat de AFP.

Aproximativ 100 dintre pasagerii avionului Malaysia Airlines care s-a prăbuşit în Ucraina erau profesionişti şi activişti aflaţi în drum către o conferinţă internaţională pe tema SIDA care începe în acest weekend la Melbourne, scriu vineri mai multe ziare australiene importante, relatează AFP.

Statele Unite au îndemnat joi la „încetarea focului imediat” în Ucraina, cu scopul de a se permite o anchetă fără obstacole asupra prăbuşirii unui avion malaysian în Ucraina, relatează AFP.

„Îndemnăm toate părţile vizate – Rusia, separatiştii proruşi şi Ucraina – să susţină o încetare a focului imediat, cu scopul de a permite anchetatorilor internaţionali un acces sigur şi neîngrădit la locul prăbuşirii şi pentru a facilita recuperarea resturilor (aeronavei) şi cadavrelor”, a declarat Josh Earnest, un purtător de cuvânt al casei Albe, citat într-un comunicat.

„Războiul a depăşit astăzi frontierele Ucrainei. Consecinţele acestui război sunt suportate de întreaga lume. Tragedia care a avut loc joi seara în cerul din estul Ucrainei şochează”, a afirmat Poroşenko, informează Mediafax.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*