Ultimele stiri

Un bărbat din Turcia a vrut să ajungă în Germania cu un buletin fals. A fost prins de polițiștii de frontieră

Miercuri seara, în jurul orei 23:00, polițiștii   Punctului de Trecere a Frontierei Cenad, au descoperit un bărbat a cărui document de identitate, eliberat de autoritățile din Bulgaria, prezenta suspiciuni.

Astfel, polițiștii au extins cercetările și au constatat că bărbatul este Osman C., în vârstă de 31 de ani din Turcia. Acesta a declarat că documentul de identitate pe care l-a prezentat la ieşirea din România l-a obţinut de la o persoană necunoscută, în schimbul sumei de 50 euro. A recurs la această metodă deoarece dorea să ajungă în Germania şi nu poseda viza Schengen.

Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi cercetarea acesteia sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals privind identitatea, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale şi tentativă de trecerea ilegală a frontierei de stat. La finalizarea cercetărilor va fi prezentat procurorilor, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*