Ultimele stiri

Un metrou a deraiat la Moscova: 12 morți, 160 de răniți

Mai multe vagoane ale unei garnituri de metrou din Moscova au deraiat marți dimineață, cu două sute de metri înainte de a ajunge în stație. Accidentul s-a produs în jurul orei locale 09:25 (ora Moscovei) între stațiile „Slavianski Bulivar” și „Park Pobedî”, în partea de vest a orașului.

40 de ambulanțe, 8 elicoptere și 60 de autobuze au fost mobilizate pentru salvarea și evacuarea pasagerilor. Unii dintre ei s-au trezit încarcerați în primul vagon, cel mai distrus în urma accidentului. Cum stația respectivă este situată la 84 de metri sub nivelul străzii, operațiunile de salvare au fost extrem de dificile. În final, în jur de 200 de călători au fost evacuați în condiții de haos general. Din primele informații, dezastrul ar fi fost provocat de o frânare mult prea bruscă, determinată de o pană de curent, informează știrileprotv.ro.

Potrivit aceleași surse, ultimul bilanț vorbește de 12 morți și 160 de răniți, potrivit Russia Today. „Am fost proiectați în tavan, oamenii și-au rupt mâinile, picioarele, s-au lovit la cap” , a povestit un supraviețuitor, care a precizat că imediat după accident, tunelul s-a umplut de un fum dens, înecăcios.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*