Ultimele stiri

Un poliţist din Timiş a refuzat mita pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu

Un poliţist din Timiş a refuzat 100 de euro și 100 de lei oferiţi drept mită pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu. Agentul de poliţie din cadrul Poliției Orașului Sânnicolau Mare a sesizat ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Timiș care au efectuat flagrantul, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
La data de 21 martie a.c., un agent de poliție din cadrul Poliției Orașului Sânnicolau Mare a sesizat Direcția Generală Anticorupție despre faptul că un conducător auto, care a fost depistat sub influența băuturilor alcoolice, i-a promis o sumă de bani pentru a nu-i întocmi dosar penal pentru infracțiunea săvârșită.
În fapt, șoferul, un tânăr de 23 de ani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice având o alcoolemie de 0,57 mg/l.

Ca urmare a denunţului formulat, la data de 22 martie a.c., în jurul orei 18.00, ofiţerii Direcției Generale Anticorupție – S.J.A. Timiş, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiş, au organizat acţiunea de prindere în flagrant delict, bărbatul  fiind surprins în timp ce oferea poliţistului 100 de euro și 100 de lei pentru a nu-şi îndeplini atribuţiile de serviciu.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de dare de mită, cercetările fiind continuate față de bănuit, în stare de libertate.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*