Ultimele stiri

Un severinean depistat la volan sub influenţa băuturilor alcoolice şi fără permis

etilotest

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin au depistat, pe comunicaţia Şimian – Hinova, un cetăţean român care conducea autoturismul proprietate personală fără să deţină permis de conducere, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

În data de 24.03.2016, ora 21.30, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Drobeta Turnu Severin, aflându-se în misiune de supraveghere şi control a frontierei de stat pe comunicaţia Şimian-Hinova, au oprit în trafic o persoană de sex masculin, care se afla la volanul unui autoturism marca Ford Escort, înmatriculat în Romania.
La controlul specific, s-a stabilit că persoana în cauză este P. Ion, în vârstă de 31 de ani, domiciliat în municipiul Turnu Severin, care emana un miros puternic de alcool. Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, poliţiştii de frontieră au constatat că acesta nu deţine permis de conducere.
Poliţiştii de frontieră au solicitat sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul I.P.J. Mehedinţi, care au testat conducătorul auto cu aparatul etilotest. În urma testării a rezultat o alcoolemie de 0,31 mg alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care şoferul a fost condus la Staţia de Salvare din Drobeta Turnu Severin pentru prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcolemiei.
În cauză s-a întocmit lucrarea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice are o îmbibaţie alcoolică de peste 0;80g/l alcool pur în sânge”.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*