Ultimele stiri

Ungaria a suspendat livrările de gaze către Ucraina

Operatorul reţelei ungare de gazoducte FGSZ a anunţat joi că a suspendat pe o durată nedeterminată livrarea de gaze către Ucraina din motive tehnice, o măsură „neaşteptată şi inexplicabilă”, potrivit grupului public ucrainean Naftogaz.

FGSZ a anunţat într-un comunicat trimis agenţiei ungare de presă MTI că a oprit livrările pe „o durată nedeterminată, joi, la ora 16.00 GMT (19.00, ora României).

Potrivit operatorului ungar, această măsură a fost luată pentru a răspunde la creşterea cererii de gaze în Ungaria.

„Utilizatori ai reţelei ne-au informat că începând de (vineri), 26 septembrie, cererea de gaze va creşte semnificativ”, a afirmat FGSZ.

Operatorul ungar a subliniat necesitatea unor lucrări tehnice la postul de tranzit de gaze Beregdaroc, în apropiere de frontiera cu Ucraina, pentru a permite o aprovizionare cu gaze mai intensă în Ungaria, informează Mediafax.

FGSZ a afirmat că, începând din martie 2013, a furnizat Ucrainei 16,8 milioane de metri cubi de gaze zilnic. Totuşi, acest volum nu este garantat, deoarece nivelul livrărilor „depinde de condiţiile tehnice şi comerciale”, care se pot schimba.

Grupul ucrainean Naftogaz, care are contracte cu companii din Europa de Vest privind importul de gaze în Ucraina prin Ungaria, a confirmat joi seara că gazul a fost oprit.

Potrivit grupului ucrainean, decizia operatorului ungar încalcă „principiile fundamentale ale pieţei unice de energie a Uniunii Europene”.

Suspendarea livrărilor de gaze din Ungaria intervine după ce preşedintele gigantului de gaze rus Gazprom Aleksei Miller şi premierul ungar Viktor Orban s-au întâlnit în urmă cu câteva zile, la Budapesta.

Potrivit agenţiei MTI, ei au discutat despre lucrările de pregătire pentru proiectul de gazoduct ruso-italian South Stream, care ar trebui să treacă prin Ungaria, şi despre „furnizarea stabilă şi sigură de gaze naturale pentru iarnă”, scrie aceeași sursă.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*